Pe vremea când Basarabia era „fructul oprit” şi devenise mărul discordiei între România şi URSS, prea marea prietenă de la răsărit, Troica de la Bucureşti – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnăraş, Ion Gheorghe Mauer – l-a încolţit pe Nichita Sergheevici Hruşciov, care venise la Bucureşti la prieteni, şi i-a spus de la obraz că Basarabia este pământ românesc, locuit de români. Prins în chingi şi voind neapărat să rămână pe a lui, Hruşciov i-a spus lui Dej că situaţia poate fi tranşată dacă este întrebată populaţia Republicii Sovietice Moldoveneşti, adică să se facă un referendum (ei să-l organizeze şi tot ei să numere voturile!), la care Dej i-a spus da, facem referendum, după ce aduceţi înapoi populaţia românească deportată. Cu această remarcă discuţia s-a încheiat, dar problema Basarabiei a rămas, n-a fost ocolită nici de Ceauşescu care, tot de la obraz, i-a spus lui Brejnev ceva ce rusul a înghiţit greu. A atenta, în acele condiţii, la integritatea URSS era un act de îndrăzneală, demnitate şi curaj.
S-a spus şi se mai spune că unirea cu Republica Moldova trebuia făcută imediat după evenimentele din 1989. Se putea face numai cu podurile de flori de la Prut? Ce-a lipsit? Politica faptului împlinit pe care românii o cunosc n-a funcţionat, deoarece a lipsit voinţa politică, atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Era complicat şi riscant, dar trebuia încercat, trebuia mers pe valul de simpatie de care se bucura atunci România. S-a ratat şi de atunci ratăm mereu, iar în loc să ni-i apropiem pe basarabeni, lumea satelor, talpa ţării, rămânem indiferenţi. Românii basarabeni, atâţia câţi au mai rămas, au înţeles că Bucureştiul are alte griji, mult mai mari, nu se coboară în subsolul unei probleme minore. Probabil că Iohannis aşa a lăsat să se înţeleagă când s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Dimofti, la Suceava, situaţie confirmată de răspunsul pe Facebook, dat căuzaşilor basarabeni, ajunşi până la Bucureşti. Iohannis nu s-a simţit preşedintele tuturor românilor, să nu-i cerem prea mult, el este un produs euro-atlantic care nu vrea să-şi complice existenţa, nici pe a lui, nici pe a stăpânilor. Şi lui, şi multora din fruntea ţării, le pasă infinit mai mult de Greva lui Tsipras, decât de Basarabia. Apoi, mărirea veniturilor la o mână de demnitari, prin ordonanţă de urgenţă, despre care zice Ponta că n-a ştiut nici cu genunchiul, a ocupat toate ecranele. Când să te ocupi şi de Basarabia? Era şi datoria diriguitorilor României să urmărească cu maximă atenţie situaţia politică de peste Prut, fiindcă era clar că marşul grandios pentru unire de la Chişinău va continua cu acţiuni menite să-i trezească şi să-i sensibilizeze pe cei de la Bucureşti, al treilea pod de flori şi marşul celor 1000 de căuzaşi basarabeni sunt continuarea acţiunilor unioniste care au trezit reacţia lui Igor Doron, socialistul, şi a lui Vladimir Voronin, comunistul, care ne-a tras de urechi în ruseşte, deşi bunelul lui l-a învăţat româneşte.
Vor spune cei care-şi apără tainul că ce importanţă pot avea cei 1000 de basarabeni, o mână de oameni? Să le spunem acelora care nu ştiu, deşi ar trebui să ştie, că procesul unificării Italiei a început cu cei 1000, cu cămăşi roşii, ai lui Giuseppe Garibaldi care, printr-o acţiune energică, militară şi politică, a unificat sudul cu nordul Italiei, Regatul celor două Sicilii (al Neapolului) cu Regatul Piemont-Sardinia, cel care, prin ministrul de externe, Cavour, ne-a sprijinit în Unirea cea Mică, din 1859.
De cine credeţi că trebuiau întâmpinaţi cei 1000 de cauzaşi basarabeni în Piaţa Universităţii? De două personaje care au îndeplinit cea mai înaltă demnitate în România: foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Primul, în campania prezidenţială, a făcut nişte marşuri de unire cu Basarabia, exploatând sentimentele unor tineri care au crezut un timp că Emil e un altfel de produs faţă de Ion. Da’ de unde?! Trebuie să vă amintiţi că Băsescu, şi când i-a băut vinul lui Voronin, şi când a fost la „Cabul”, a vândut basarabenilor de 2 lei speranţă, că se vor uni cu România, ba chiar să se grăbească, că unirea-i ca şi făcută. Totul n-a fost decât o mare înşelătorie; avea nevoie de voturile basarabenilor, ca să ne călărească încă cinci ani. M-am şi mirat că a pierdut ocazia să-i vândă iar pe basarabeni, să joace pe cartea „patriotului naţionale”, să le ceară voturile pentru PMP.
Puţini bucureşteni i-au întâmpinat pe cei 1000 de basarabeni, deşi se ştia că vor veni. Românii n-au răspuns cu un alt marş al unirii de 50.000 de participanţi, cică ar fi fost tot vreo mie, între care era şi doamna Andronescu. Reabilitarea PSD-ului s-ar fi putut întâmpla dacă Dragnea făcea mitingul acela anunţat chiar în ziua în care basarabenii le-au arătat obrazul bucureştenilor. Se zice că ocazia se răzbună.
Comentarii