Rapid Suceava a organizat o selecţie pentru jucători sub 19 ani

 Din sezonul 2015-2016, echipele participante în eşalonul secund al fotbalului românesc vor fi obligate să folosească pe toată durata partidelor doi fotbalişti sub 19 ani. În aceste condiţii, antrenorii Bogdan Tudoreanu, Mihai Guriţă şi Laurenţiu Andrieş au organizat, la finele săptămânii trecute, un meci şcoală în compania echipei de juniori a clubului, pentru a vedea la lucru o serie de tineri jucători care ar putea face parte din lotul primei echipe.
I. Niga, Nechifor, Jitariuc, Tăutian, Marţolea (toţi de la LPS Suceava), Mihai (Dinamo Oneşti), Antonesei, Ilie (ambii de la Şomuzul Fălticeni), Airoaoei, Dănilă (ambii de la Vicov) şi Rotariu, care a evoluat în ultimii ani în competiţiile de juniori din Italia sunt jucătorii care au început pregătirile împreună cu gruparea de liga a doua suceveană şi speră să prindă un loc în lotul pentru viitorul sezon.

„Nu mai puţin de şase locuri din lotul de 25 vor fi ocupate de juniori. O să testăm mai mulţi jucători de perspectivă în perioada următoare, urmând să alegem tinerii cei mai talentaţi, care ne vor putea ajuta cu adevărat în stagiunea următoare” a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI