Conducerea PNL şi toţi parlamentarii partidului vor stabili strategia politică de toamnă la Gura Humorului

 

Conducerea PNL şi grupurile parlamentare ale PNL se vor întruni, în perioada 28­30 august, la Gura Humorului, unde se vor stabili strategia politică pentru sesiunea parlamentară de toamnă şi priorităţile legislative din următoarea sesiune parlamentară.

Vicepreşedintele PNL pentru regiunea nord-est, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, joi, în conferinţă de presă, că în şedinţa de marţi a BPN al PNL s­a votat, cu unanimitate, ca şedinţa Biroului Permanent Naţional şi a grupurilor parlamentare să se organizeze la Gura Humorului. El a estimat că la Gura Humorului vor fi prezenţi circa 300 de liberali din conducerea PNL şi parlamentari.

„Vor participa toţi parlamentarii PNL şi birourile reunite ale noului PNL” a spus Ioan Bălan.

Vicepreşedintele PNL a mai declarat că şedinţa BPN cu grupurile parlamentare se va desfăşura în data de 29 august, iar în dimineaţa de 30 august se va organiza o întâlnire cu primarii liberali din Suceava şi cu primari din alte partide, dar care doresc să candideze pe lista PNL la alegerile locale din 2016, întâlnire la care vor participa liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

Tot la 30 august, dar la Suceava, conducerea PNL va avea o întâlnire cu activul şi simpatizanţii PNL din judeţ, fiind aşteptate să participe circa 1000 de persoane.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: