Într-o perioadă caniculară

Cel puţin o săptămână fără apă caldă

Lungu-si-Dumitrescu-DSCN0917> „Anul acesta facem reparaţii pe sponci, pentru că nu mai există acel program amplu de altă dată” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei > „Nu vrem să lăsăm în spinarea viitorului operator o situaţie dezastruoasă, pentru că suntem ataşaţi de acest sistem şi nu ne este indiferentă soarta lui” a declarat Ovidiu Dumitrescu, administratorul special al Termica

Cel puţin şase zile de la începutul lunii august locuitorii municipiului Suceava, respectiv cei care sunt branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, nu vor avea apă caldă la robinete. Deşi este o perioadă caniculară, administratorul special al Termica, Ovidiu Dumitrescu, spune că pe reţelele de transport şi reţelele de distribuţie există puncte vulnerabile în care trebuie să se intervină, lucrările urmând a avea loc între 3 şi 8 august. Oficialul Termica reliefează că, în caz contrar, există riscul ca acestea să cedeze în plină iarnă, sistemul centralizat de termoficare sucevean fiind printre cele mai vechi din ţară. „Nu sunt lucrări extrem de urgente, însă există puncte slabe care pot conduce la avarii şi la opriri în miezul iernii, de sărbători. Trebuie să avem în vedere că acest sistem este format din 425 km de conducte, deci de aici până la Bucureşti şi încă un pic. Parte din aceste echipamente, conducte şi reţele sunt construite în anii 1965-1970-1975 şi au vechime de 40-50 de ani, deci este un sistem în care trebuie investit. Până acum, s-au refăcut 20% din reţelele primare şi 30% din reţelele secundare” explică Dumitrescu.

Administratorul special al firmei de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic subliniază că a fost întocmit un program de intervenţii, însă fondurile vor trebui asigurate de Primărie, întrucât Termica este în faliment şi „legal nu are cum să cheltuiască bani, chiar dacă i-ar avea”.

„Nu vrem să lăsăm în spinarea viitorului operator o situaţie dezastruoasă, în ceea ce priveşte punctele slabe. Suntem ataşaţi de acest sistem şi nu ne este indiferentă soarta lui” a declarat Ovidiu Dumitrescu.

Programul priveşte atât echipamentele şi instalaţiile din Lunca Sucevei, de la sediul firmei, cât şi cele de pe raza reşedinţei de judeţ, sistarea alimentării cu apă caldă urmând a dura 6 zile, dintre care în una se golesc instalaţiile, în altele două acestea se vor reumple, iar parametrii vor fi readuşi la normal.

Primarul Ion Lungu a ţinut să precizeze că, în acest sens, deliberativul a votat alocarea sumei de 500.000 de lei, programul de reparaţii din vara lui 2015 fiind unul de mică amploare în comparaţie cu cele din anii anteriori.

„Nu rezolvăm în totalitate problemele. Anul acesta facem reparaţii pe sponci, pentru că nu mai există acel program amplu de altă dată. O să asigurăm banii pentru aceste lucrări, oprirea totală fiind în perioada 3-8 august” a preciza Ion Lungu.

 Intervenţii în sistem sunt prevăzute pentru trei zone sensibile de pe raza municipiului. Conform rezultatelor licitaţiilor, în Burdujeni, zona Gară, la schimbarea unui racord, executant desemnat prin licitaţie este Instal Expert, firmă care, de altfel, va asigura reabilitarea altui racord şi înlocuirea reţelei defecte din Cuza Vodă. Înlocuirea unei porţiuni de conducte primare din cartierul Obcini a fost adjudecată de asocierea Aquaterm şi Hidroterm. Pe deasupra, din economiile realizate la atribuirea celor trei lucrări, reparaţii urmează să se facă încă într-un punct nevralgic, care urmează a fi identificat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: