Iohannis despre dubla cetăţenie româno-spaniolă

Nu există o soluţie foarte simplă

Preşedintele Klaus Iohannis se declară optimist că, într-o perspectivă rezonabilă, vor fi găsite soluţii în problema dublei cetăţenii româno-spaniole.

Această chestiune a fost abordată ieri în cadrul întrevederii pe care şeful statului român a avut-o la Madrid cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, în contextul vizitei oficiale pe care Iohannis o efectuează în Regatul Spaniei. „E una din temele care este importantă pentru mulţi români şi trebuie să ştiţi că am abordat această chestiune. Nu există o soluţie foarte simplă. După cum ştiţi, există legea spaniolă care clarifică foarte clar chestiunea dublei cetăţenii, când poate fi acordată, când nu poate fi acordată. Pentru România, chestiunea încă nu este foarte simplă, dar am găsit deschidere şi sunt optimist că într-o perspectivă rezonabilă se vor găsi soluţii şi pentru această problemă”, a afirmat Iohannis, după întrevederea cu premierul spaniol Mariano Rajoy.

La rândul său, şeful Guvernului spaniol a precizat că Spania este deschisă în privinţa acestei chestiuni, subliniind că dubla cetăţenie este „o cetăţenie europeană, care ne înglobează pe toţi”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI