Actorul Omar Sharif, înmormântat duminică, la Cairo

Omar Shariff

Omar Shariff

Actorul Omar Sharif, care a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 83 de ani, a fost înmormântat duminică, iar ceremonia a avut loc la marea moschee Mushir Tantawi din Cairo, Egipt, sicriul său fiind învelit în steagul egiptean şi voal negru, potrivit contact-music.com. Potrivit unor surse citate de acelaşi site, Omar Sharif a fost înmormântat la cimitirul El Sayada Nafisa, din sudul oraşului Cairo.

Între timp, din toate părţile lumii au venit mesaje de apreciere şi de adio. Actriţa, regizoarea şi cântăreaţa Barbra Streisand l-a descris pe cel cu care a colaborat la filmul „Funny Girl” (1968) ca fiind „arătos, sofisticat şi fermecător”. „Omar a fost un egiptean mândru, a fost prima mea sursă de inspiraţie pentru un rol principal în film. Mă simt norocoasă că am avut ocazia să lucrez cu el şi sunt tristă să aflu de dispariţia sa”, a spus Streisand. Condoleanţe au fost transmise şi de actorul şi regizorul spaniol Antonio Banderas, acesta afirmând că a pierdut „un mare prieten”, căruia îi va simţi lipsa pentru totdeauna. Sir Roger Moore i-a adus un omagiu lui Sharif pentru rolul pe care acesta l-a realizat în „Lawrence al Arabiei/Lawrence of Arabia”, în 1962, pentru care a primit premiul Globul de Aur. „Cadrul minunat în care Omar Sharif este introdus în film m-a urmărit ani întregi. Un film genial şi un actor excelent. I se va simţi lipsa”, a notat acesta pe contul său de Twitter.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: