Liviu Dragnea speră ca odată cu întoarcerea lui Victor Ponta să se clarifice relaţiile din coaliţia guvernamentală

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reghin, că speră ca în curând relaţiile din coaliţia guvernamentală să fie clarificate şi că prin întoarcerea liderului formaţiunii în ţară, Victor Ponta, social-democraţii sunt în echipă completă pentru a putea discuta acest aspect. Acesta a arătat că în timpul turneului său în ţară, unde a luat contact cu membrii Comitetelor Executive ale organizaţiilor judeţene a constatat că „partidul este supărat din cauza votului din Parlament” pentru directorul Serviciului de Informaţii Externe. „Era normal să fie supărat, dar e un partid care-şi revine repede. A fost ceva neaşteptat şi ceva puţin neobişnuit. Dar avem puterea să trecem şi să ţinem această coaliţie pentru a avea stabilitate guvernamentală”, a precizat Dragnea.

Întrebat dacă mai există şi alte nemulţumiri, Dragnea a spus că nu, întrucât UNPR a dat asigurări că „pe acest subiect au avut o altă poziţie pentru că au avut o altă opţiune şi o altă concepţie, dar în ceea ce priveşte actul de guvernare efectivă nu se pune problema să nu se susţină actele normative sau să nu se susţină guvernul în ansamblu”.

În privinţa viitoarei strategii de abordare a campaniei electorale, Liviu Dragnea a precizat că PSD nu ia în calcul alianţe.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI