Stadionul LPS riscă să rămână fără tribune şi vestiare

> Conducerea liceului întârzie să prezinte autorităţilor locale propunerea de proiect, fără de care Consiliul Local nu poate aproba indicatorii tehnico-economici, în acest sens rezervată fiind suma de 1 milion de lei

Stadionul campusului sportiv şcolar al Liceului cu Program Sportiv din municipiul Suceava, amenajat cu finanţare europeană, ar putea rămâne fără tribune şi vestiare. Avertizarea vine din partea primarului reşedinţei de judeţ, Ion Lungu, care, ieri, cu prilejul întrunirii săptămânale de analiză a stadiului lucrărilor, a cerut conducerii unităţii şcolare, pentru a nu se ştie câta oară, să prezinte autorităţilor locale propunerea de proiect. Documentaţia iniţială nu a inclus şi lucrările amintite, iar, fără tribune şi vestiare, stadionul nu poate fi autorizat. Pentru amenajarea acestora, de la bugetul local poate fi disponibilizată suma de 1 milion de lei, însă din cauză că oficialii LPS întârzie cu dosarul, Consiliul Local nu are cum aproba indicatorii tehnico-economici ai investiţiei.

„M-am plictisit să fiu asistentul şi secretarului fiecăruia. Nu pot să fiu, în acelaşi timp, primar, director de şcoală şi diriginte de şantier. Aşteptăm o propunere concretă pentru a moderniza acel stadion care, iniţial, era prevăzut doar pentru antrenament. Acum, pentru a fi autorizat, are nevoie şi de tribune şi vestiare, dar văd că lucrurile nu se mişcă. Am avut nişte discuţii de principiu, am stabilit o valoare în care am putea să ne încadrăm, de circa 10 miliarde de lei vechi, însă cei de la LPS trebuie să vină cu propunerea de proiect” a subliniat şeful administraţie locale.

Lungu atrage atenţia că, în caz contrar, investiţia va rămâne la statutul de teren de antrenament, tergiversarea demersurilor riscând să pună în pericol rambursarea din fonduri europene a contravalorii lucrărilor deja făcute. Aceasta deoarece procedurile pentru organizarea licitaţiei pentru tribune şi vestiare durează, iar sub proiectul european de la campusul sportiv şcolar este obligatoriu a fi trasă linie la o dată înainte de finele acestuia an.

„Totuşi, beneficiarul este Liceul cu Program Sportiv, acolo este un consiliu de administraţie şi un director, iar noi nu putem să stăm toată ziua să îi tragem de mânecă, să pună lucrurile la punct cu proiectantul şi cu constructorul” a explicat primarul Ion Lungu.

Conform proiectului iniţial, valoarea totală a investiţiilor este de 17,8 milioane de lei, dintre care eligibilă este suma de 10,46 de milioane de lei. Contribuţia Primăriei Suceava este de circa 818.000 de lei.

După ce a fost abandonată timp de mai mulţi ani, execuţia de la campusul şcolar sportiv a fost reluată de la un stadiu de execuţie de 47%, pentru care s-a achitat 6,62 de milioane de lei. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Domeniul major de intervenţie 3.4 –Reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI