SOS Limba română !

Ca şi alţi jurnalişti, scriitori şi lingvişti, privesc cu îndurerată îngrijorare evoluţia limbii române literare după revoluţie, evoluţie care a devenit dramatică după apariţia Internetului şi, mai ales, a telefoniei mobile. Din păcate îngrijorarea noastră nu a trezit din letargie nici Academia, nici Ministerul Educaţiei şi nici Parlamentul României, iar situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece.

Mai întâi descrierea faptelor:

1. Mizeria financiară în care se zbate cea mai mare parte a presei româneşti care nu mai permite angajarea unui corector, lipsa de competenţe lingvistice ale oamenilor de televiziune şi radio au făcut ca starea limbii române să se degradeze continuu. Nu este ziar, nu este emisiune vorbită la radio şi televiziune care să nu se confrunte cu greşeli de pronunţare, de ortoepie-ortografie şi de exprimare. De proprietatea termenilor nici nu mai vorbesc.
2. Odată cu pătrunderea şi răspândirea Internetului, limba română a primit lovitura de graţie, foarte puţini fiind operatorii care mai folosesc limba română corectă. În plus, lucrările normative editate de Academie, Gramatica Limbii Române, DEX şi DOOM, nu mai sunt respectate. De aceea, în acest caz, se înregistrează două situaţii critice:
3. Un mare număr de jurnalişti, autori de cărţi, inclusiv de lingvistică, scriitori, editori nu au recunoscut ultima reformă ortografică, scriind mai departe cu î din i şi sînt în loc de sunt.
4. Dar nenorocirea cea mai mare este acceptarea de către presa scrisă şi electronică, internet şi telefonie mobilă, a scrierii fără diacritice, ceea ce pune în imposibilitate folosirea eficientă a traducătorului şi a transcriptorului automate. Cum poate cineva să înţeleagă un context în care apare cuv. fata, când acesta se poate citi: fata scrie, o fată scrie, căţeluşa făta sau fătă, am prins fâţa ori o fâţă (un peşte), are faţa senină ori are o faţă senină? Aşadar 8 (opt) lexeme diferite, dar scrise la fel.

De ce a devenit o povară limba română? Iată de ce: imediat ce învaţă literele la şcoală, ba chiar înainte, micuţii şi cei ce acum învaţă româneşte au dificultăţi în a înţelege corect un text fără diacritice, iar mulţi renunţă. Vi se pare normal? Se mai întâmplă aşa ceva undeva pe mapamond? Nu cred.

S-a motivat că limba română trebuie simplificată ca să poată fi deprinsă mai uşor, dar, la o analiză atentă, învăţarea devine şi mai dificilă. În plus, am observat că limba maghiară şi limba poloneză, ca să iau exemplele cele mai apropiate, au mai multe diacritice decât limba română şi nu i-a trecut prin cap niciunui savant maghiar sau polonez să renunţe la ele, fie şi pe Internet. E clar că e vorba de altceva: neştiinţă, comoditate, rea-voinţă, de nu cumva, atentat la limba română, ca să aibă justificarea că limba română nu poate sta alături de celelalte limbi europene.

Priviţi ce luptă surdă se dă pe tărâm lexical: limba franceză care ne-a relatinizat două secole vocabularul, cedează încet-încet în faţa limbii engleze, iar neologismele de origine engleză sunt preferate chiar dacă în locul lor avem cuvinte româneşti arhicunoscute: task – sarcină, obligaţie, market – magazin, center – centru, group – grup, system – sistem, star – stea, black – negru, glow – strălucire, safe – sigur, ship – vapor, iar lista pare nesfârşită.

Odată stricată, măcelărită limba română, ea nu mai constituie un mijloc de comunicare valabil pentru tot mai mulţi organizatori români de congrese, simpozioane şi conferinţe, preferându-se, de obicei, limba engleză. E primul semn că noile elite româneşti strâmbă din nas, lepădându-se de limba maternă, limba strămoşilor, aceea care ne-a ţinut uniţi, salvându-ne de la pieire 2000 de ani. Încet-încet, limba română devine o limbă de mâna a doua: priviţi cât de repede se înmulţesc grădiniţele, şcolile generale şi liceele cu predare-învăţare în limba engleză şi germană!

În 25 ani, limba română a ajuns la un statut secundar, fiind lipsită complet de promovare şi cultivare. În afara şcolii şi a facultăţii de profil, nimeni nu se mai îngrijeşte să avem un mijloc performant de comunicare, de aceea viitorul nostru ca popor e pus sub semnul întrebării. Iar acestea nu sunt deloc coşmaruri personale, nici sforării populist-patriotarde, ci exprimă o îngrijorătoare stare de spirit.