O (bună) practică…

Liviu Clement

Liviu Clement

Mi-am propus să mă abţin de a mai scrie despre fel de fel de doctorate şi de doctori, mărturisesc şi fiindcă un doctor îmi atrăsese atenţia că nu-i subiectul de nasul meu, doar doctorii fiind absolut competenţi a-l aborda. Totuşi, iată că îmi încalc promisiunea, agăţându-mă de informaţii şi opinii recent furnizate de rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa. Dacă în urmă cu un an acad. Solomon Marcus semnala că „România are, dintre toate ţările Europei, cel mai mare număr de doctori la milionul de locuitori”, universitarul sucevean arăta în urmă cu câteva zile că „în momentul de faţă, în România se constată un număr foarte mare de doctorate care sunt date cu dorinţa expresă de a fi echivalate cu gradul didactic I” (90% dintre cursanţii şcolilor doctorale de la USV având acest scop), ca efect al unei facilităţi în acest sens acordate cadrelor didactice funcţionând în învăţământul preuniversitar. Altfel, se înţelege că, din alte zone, interesul absolvenţilor de studii superioare de a deveni şi doctori s-a mai ponderat în ultima vreme, ca urmare a faptului că sporul de doctorat a fost eliminat. Dar, până în urmă cu 3 ani, şi acesta era motiv ca doctorii să se înmulţească pe suprafaţă şi la număr de locuitori. În ce le priveşte pe cadrele didactice care ţintesc gr. I (şi leafa corespunzătoare acestuia), o concluzie ar fi că noua cale legală e mai rapidă, mai lesnicioasă şi mai profitabilă decât cea veche. Iar ulterior, după ce devin titrate, prea puţine sunt interesate să se implice, bunăoară, în cercetare… De ce le-ar mai durea capul, dacă şi-au atins scopul, dacă doar acesta a fost scopul?!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI