Din nou „Fustiţe pe bicicletă” la Suceava

fete-pe-biciclete-21Biciclistele din Suceava îşi vor da întâlnire şi în acest an la unul dintre cele mai aşteptate evenimente ciclistice, cel intitulat „Fustiţe pe bicicletă”.

Doamnele şi domnişoarele pasionate de mersul de bicicletă sunt aşteptate la cea de­a doua ediţie a evenimentului „Fustiţe pe bicicletă” care va avea loc în data de 15 iulie.

Potrivit vicepreşedintei Clubului Suceava Pedalează, Irina Liteanu, frumoasele bicicliste, îmbrăcate în rochii şi fuste lungi sau scurte, sunt aşteptate, de la ora 19, pe esplanada Casei de Cultură, iar de acolo vor porni într-un traseu lejer pe străzile din municipiu.

Ca noutate în acest an, organizatoarea evenimentului ciclistic a menţionat că acţiunea va fi şi în scop caritabil, pentru copiii cu autism din municipiul Suceava.

Anul trecut, la prima ediţie a evenimentului „Fustiţe pe bicicletă”, aproximativ 30 de persoane s­au bucurat de o plimbare lejeră şi au înfrumuseţat peisajul cu bicicletele ornate cu flori de câmp şi coşuleţe şic.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI