Carte, cinste cui te-a scris

Ecouri

scan-carte0001relicve-literare„Reporterul nu este magician. Reporterul nu are forţa dumnezeiască de a comprima viaţa unui om în câteva clipe. Reporterul vă dăruieşte, cu toată dragostea, numai secunde din existenţa altor oameni, retrăite la intersecţia cu destinul său. Timpul nemilos nu vă lasă bucuria de a afla, atât cât se poate, dintr-o dată. De aceea m-am gândit să aştern aceste rânduri… Pentru a nu pierde preaplinul vieţii care nu poate fi strâns în căuşul unei clipe…” (Icoane vii, la Putna, p. 101). Iată, mărturisită de reporterul însuşi, care este limita zbaterii sale. E nevoie de ceva dincolo de secunda invocată, de aceea, în afară de ce ascultătorul auzea despre şi cu eroul reporterului, mai era nevoie de ceva. Acel „ceva” a rămas după Mircea Motrici, noul său volum postum „Relicve literare” (Ed. Muşatinii, Suceava, 2015), adunând din cele patru zări scrieri izvorâte din mai multul adunat pe banda de magnetofon şi netransmis vreodată în eter. Unde clipa a zburat deja, dar reporterul rămâne să tezaurizeze reverberaţiile acesteia, emoţiile, conotaţiile, tot ceea ce nu percepe ascultătorul doar auzind, ci ceea ce vede, simte, imaginează reporterul.

„…ele, textele în discuţie, merită toată atenţia publică, măcar pentru frumuseţea lor expresivă…” (Preambul, p. 5) afirmă cel ce a îngrijit volumul şi sub a cărui autoritate a văzut lumina tiparului, criticul Nicolae Cârlan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI