Un bărbat din Todireşti, accidentat de un mopedist băut

Luni seară, în jurul orei 19.25, un localnic de 39 de ani, din Todireşti, mergând pe bicicletă pe un drum comunal din localitate, a fost lovit din spate de un moped. Conducătorul mopedului, un tânăr din localitate, de 25 de ani, nu s-a deranjat să oprească, să vadă dacă biciclistul e bine sau dacă are nevoie de ajutor, părăsind locul accidentului.

În timp ce bărbatul rănit era transportat la spital, poliţiştii făceau investigaţii pentru identificarea persoanei care părăsise locul faptei.

După ce l-au găsit pe tânărul de 25 de ani, l-au verificat cu aparatul etilotest. A fost limpede atunci că, în momentul accidentului, mopedistul era băut, rezultatul testului fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital pentru recoltare de probe în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI