De astăzi, încep lucrările la podul peste râul Suceava din Iţcani

Nervii şoferilor suceveni, dar şi ai celor care tranzitează municipiul Suceava la finalul acestei săptămâni, vor fi greu puşi la încercare, având în vedere că vor fi executate lucrări importante.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunţat, la comandamentul de lucrări de marţi dimineaţa, că începând de miercuri, 1 iulie, vor demara lucrările la podul de peste râul Suceava de la Iţcani, iar în zilele de vineri şi sâmbătă se va turna stratul de uzură pe bulevardul George Enescu.

„De mâine, demarăm lucrările la podul de peste râul Suceava de la Iţcani, am analizat şi am susţinut mereu că e cel mai uşor să blocăm în totalitate podul. Deocamdată nu se impune, vom lucra pe sensuri de circulaţie” a declarat edilul-şef. El a menţionat însă că dacă va fi cazul şi vor fi lucrări sensibile, circulaţia va putea fi închisă total pe podul de la Iţcani, dar numai pentru câteva zile.

„Sigur, circulaţia va fi îngreunată. Avem noroc că s­a dat acea porţiune din ruta ocolitoare în funcţiune” a spus Ion Lungu.

Totodată, el a mai arătat că, dacă vremea va fi bună, constructorii vor turna stratul de uzură pe bulevardul George Enescu, pe ambele sensuri, în zilele de vineri şi sâmbătă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI