Alcoolul şi viteza l-au transformat în cascador

Consumul de băuturi alcoolice înainte de a se sui la volan şi viteza de deplasare mult prea mare l-au făcut pe un tânăr din municipiul Vatra Dornei să se transforme în cascador fără voie. Din fericire, dacă putem scrie aşa, accidentul rutier în care a fost implicat s-a terminat doar cu pagube materiale şi o sperietură zdravănă pentru conducătorul auto. S-a petrecut, potrivit Biroului de presă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pe DN 17B, aproape de ora 5 a dimineţii de duminică, pe când „eroul” poveştii, în vârstă de 31 de ani, se deplasa cu maşina din dotare pe raza localităţii Dorna Arini. A apăsat însă prea mult pedala de acceleraţie, iar, conform cercetărilor efectuate de poliţişti la faţa locului, într-o curbă la stânga, a scăpat autovehiculul de sub control şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără a rezulta victime. Întrucât prezenta halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat, de oamenii legii ajunşi la locul incidentului, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot „cu mustul în freză” a fost descoperit şi un alt conducător auto, la miezul nopţii de duminică spre luni, de un echipaj din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti. Oamenii legii opriseră pentru control, pe raza comunei Voitinel, un autoturism condus de un bărbat de 35 ani, din comuna Marginea. Conform sursei citate, „întrucât emana halenă alcoolică, şoferului i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat acest lucru, după care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, ce urmează a fi soluţionate procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI