ACET se dotează cu unitate mobilă pentru detectarea pierderilor şi echipamente de citire la distanţă a contoarelor

> Din economiile realizate în cadrul POS „Mediu”, operatorul unic regional face investiţii de 4,65 de milioane de euro

Societatea comercială ACET Suceava, operator unic regional de servicii de alimentare cu apă, canalizare şi tratare-epurare a apelor uzate, intenţionează să valorifice economiile realizate din sumele accesate prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”. Firma se adresează Consiliului Judeţean, în vederea aprobării studiului de fezabilitate şi indicatorilor tehnico-economici ai proiectului „Achiziţia de echipamente şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă în municipiul Suceava”, valoarea totală a investiţiilor fiind de 4,65 de milioane de euro. Investiţiile urmează a fi efectuate până la finele anului 2015, acestea constând în înlocuirea a 1,56 km de conducte de distribuire a apei şi a 1,4 km din magistrala de transport a apei. Prin acelaşi proiect ar urma să se achiziţioneze o unitate mobilă pentru detectarea pierderilor de pe reţele; aparatură de laborator pentru analize fizico-chimice; unităţi mobile pentru spălarea şi curăţarea canalizării; unităţi mobile pentru inspectarea video a conductelor şi echipamente pentru manipularea nămolului din staţiile de epurare. De asemenea, din economiile făcute se are în vedere procurarea de echipamente de citire la distanţă a contoarelor, respectiv module radio, terminale portabile, staţie de andocare şi licenţă software.

Obiectivul “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava” este finanţat din Fonduri de coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1, Faza I, având valoarea iniţială totală a contractului de finanţare de peste 494,7 milioane de lei. Investiţia pentru serviciile de apă şi apă uzată din judeţul Suceava cuprinde 18 contracte, dintre care 12 contracte de execuţie de lucrări, trei contracte de servicii şi trei contracte de furnizare echipamente. Obiectul acestora îl fac şase municipii şi oraşe cuprinse în program, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei, Gura Humorului şi Salcea. Promovarea investiţiei prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” s-a făcut prin intermediul Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava (AJAC), de ACET Suceava (operatorul regional), în baza contractului de finanţare dintre Ministerul Mediului şi Pădurilor, în calitate de autoritate de management şi ACET Suceava, în calitate de beneficiar.

Costurile iniţiale în cadrul programului POS – „Mediu” au fost stabilite prin master plan, iar studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi documentaţia de atribuire întocmite de consultantul EPTISA România şi aprobate de consiliile locale beneficiare finale ale investiţiei, membre ale AJAC Suceava, şi coordonate de Consiliul Judeţean Suceava. Finanţarea programului POS – „Mediu” este asigurată după cum urmează: 76,49% grant al Uniunii Europene, din Fondul de coeziune; 11,70% din bugetul de stat; 1,80% din bugetele celor şase consilii locale beneficiare finale ale POS – „Mediu”, în timp ce 10,01% reprezintă cofinanţarea operatorului regional ACET Suceava. Costurile finale ale POS – „Mediu” au rezultat în urma licitaţiilor organizate pentru atribuirea celor 18 contracte, făcându-se o economie de circa 108 milioane de lei. Prin finanţare europeană POS – „Mediu”, în municipiul Suceava este prevăzută extinderea cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă de pe 76 de străzi, iar reabilitările au drept ţintă 25,4 km de conducte de pe 67 străzi din toate cartierele. Reţelele de canalizare de pe 70 de artere sunt extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, sunt spuse reabilitării. Execuţia a fost câştigată la licitaţie de compania Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefabau GMBH&CO KG.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: