Medalie de argint pentru CN „Petru Rareş“ Suceava

amsterdamÎn perioada 31 mai – 5 iunie, a.c., s-a desfăşurat la Amsterdam, capitala Olandei (Provinciile Unite), cea de-a 7-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale a Proiectelor de Mediu INESPO 2015 (International Environment & Sustainability Project Olympiad) la care au participat peste 100 de proiecte ale elevilor din 57 de ţări ale lumii. „România a fost reprezentată la competiţie de două echipe. La categoria 15-18 ani, proiectul intitulat «Dimensiunea socială a atenţiei», propus de elevii Alexandra Manciu şi Şerban-Ştefan Şlincu, de la Colegiul Naţional «Petru Rareş» Suceava (coordonator prof. Anca Greculeac), a obţinut medalia de argint. La categoria 10-14 ani, eleva Andreea-Bianca Năsturică, de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” Bucureşti (îndrumător prof. dr. Valeria Purcarea-Ciulacu), a obţinut medalia de bronz cu lucrarea «Bio-eco-maşinile de reciclat». Cele două proiecte au fost apreciate de juriul universitar ca fiind de o complexitate majoră şi cu o importantă componentă inovativă. Precizăm că cele două proiecte participante s-au calificat la faza internaţională a competiţiei în cadrul Concursului de Ştiinţă şi Tehnologie pentru Elevi RoSEF, care se desfăşoară anual la Suceava în organizarea Societăţii Ştiinţifice «Cygnus» – centru UNESCO, a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, a Universităţii «Ştefan cel Mare» Suceava, sub egida Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO”, ne-a declarat conf. univ. dr. ing. Dan Milici de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul USV.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI