Pachete de 30.000 de euro pentru tineri

Tinerii vor beneficia de stimulente pentru iniţierea de afaceri şi crearea de întreprinderi mici şi mijlocii. Anunţul este făcut de Mirela Adomnicăi, directorul executiv al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, care precizează că printre măsurile de sprijin se numără mentoratul pentru tinerii întreprinzători, subvenţiile pentru crearea de întreprinderi, cursurile subvenţionate de formare a noilor antreprenori.

Mirela Adomnicăi reliefează că facilităţile în cauză sunt acordate sub forma unor pachete integrate, cu o finanţare de aproximativ 30.000 de euro de fiecare pachet, banii fiind disponibilizaţi din Fondul Social European sau „Iniţiativa privind ocuparea tinerilor”. Astfel, dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare (START) are drept obiectiv stimularea înfiinţării de către tineri a unor noi întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi îmbunătăţirea performanţelor celor existente, prin creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor. În ceea ce priveşte stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători (SRL-D), aceasta are drept scop stimularea şi sprijinirea dezvoltării firmelor nou înfiinţate (start-up), prin facilitarea accesului tinerilor la sursele de finanţare. Pe de altă parte, mentoratul este o măsură vizându-i pe tinerii care accesează programul pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor.

Nu în cele din urmă, în altă ordine de idei, de menţionat este acordarea de acompaniament tinerilor cu risc de marginalizare socială. Măsura are ca obiectiv facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială, adică a celor cu dizabilităţi, de etnie romă sau a tinerilor care părăsesc sistemul insituţionalizat de creştere a copilului. Angajatorii beneficiază lunar, pentru fiecare tânăr din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării, dar nu mai mult de două ori valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 de lei. În acest din urmă caz, fondurile sunt alocate din bugetul asigurărilor de şomaj.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: