Traian Băsescu

USL trăieşte şi are acelaşi obiectiv

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că „USL trăieşte” şi are acelaşi obiectiv – „de a pune sub control Justiţia”. „Se continuă lovitura de stat, cu finalitate punerea sub control a Justiţiei de către USL. Pentru că USL trăieşte, da. Mă uit la inactivitatea domnului preşedinte Iohannis legat de ceea ce se întâmplă, mă uit la activitatea lui Tăriceanu şi a lui Ponta. Deci obiectivul a rămas acelaşi şi anume de a pune sub control justiţia. Nu cred că hotărârile definitive pot fi puse la îndoială, cum cred că orice hotărâre, că e definitivă — că nu e definitivă, poate fi analizată. Suntem o ţară în care putem discuta, dar a contesta valabilitatea hotărârilor justiţiei este o mare greşeală”, a declarat Băsescu, ieri, la sediul PMP, întrebat despre afirmaţia premierului Ponta referitoare la condamnarea lui Liviu Dragnea. Traian Băsescu a subliniat că şi în cazul judecătorilor trebuie să existe responsabilitate şi şi-a reafirmat poziţia de „adversar al arestărilor preventive”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI