Alcoolemie record, pe anul acesta, identificată de poliţişti la un şofer din Marginea

Nu mai puţin de 1,81 la mie în aerul expirat avea un bărbat de 53 ani, din comuna Marginea, luni, la ora 11, o alcoolemie record depistată anul acesta, în judeţ.

Prea „abandonat” să mai conducă autoturismul, omul oprise pe margine, aproape de intersecţia cu drumul comunal Satul Nou, când a fost văzut de cineva care a anunţat poliţia.

Era foarte beat când oamenii legii au ajuns la el şi nu s-a opus verificărilor cu etilotestul şi nici recoltării, la spital, de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge, care va fi, cel mai probabil, aproape de 4 la mie!

În momentul celorlalte verificări, în baza de date a poliţie, s-a constatat că bărbatul din Marginea se urcase la volan băut, în situaţia în care avea deja permisul suspendat pentru infracţiuni la regimul rutier.

Din cauza ultimei isprăvi, care i-a adus un nou dosar de cercetare penală, acesta nici nu-şi va vedea recăpătat prea curând dreptul de a conduce o maşină pe drumurile publice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI