În contracurent

Care mai sunt virtuţile republicii noastre ?

De la Montesquieu (1689-1755) încoace, principiile după care se conduc societăţile omeneşti s-au cam adeverit: monarhia se construieşte pe onoare, republica, pe virtuţi, dar ambele au la bază separarea puterilor în stat şi echilibrul acestora, fără de care nu se pot garanta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Îmi veţi reproşa, sătui de teorie, că una scrie în ştiinţele politice şi alta se întâmplă la vârf în România, dar dacă vrem să construim o altfel de politică trebuie măcar să ştim de unde şi cu ce zestre plecăm la drum. Aşadar avem o republică, avem cele trei puteri ale statului de drept, ba chiar o avem şi pe a patra, presa, numai că avem şi o clasă politică, generalizarea nu-mi aparţine, aflată pe treapta cea mai de jos a încrederii cetăţeneşti. Să le luăm pe rând.

Nimeni nu neagă că trăim într-o republică, dar, la o privire atentă, descoperim că republica noastră nu are actele în regulă: nu s-a instaurat nici prin revoluţie, nici prin hotărârea majoritară şi conştientă a populaţiei, ci printr-un abuz. La 30 decembrie 1947, prin ordinul lui Stalin, a fost obligat să abdice regele Mihai I, iar un număr mic de tovarăşi membri ai Parlamentului au zis că de mâine Regatul României nu mai e regat, ci republică. De atunci, diriguitorii noştri dau din groapă în groapă, cetăţenii se tot plâng unii altora, republica se descurcă şi ea cum poate, iar politicienii se fac că lucrează.

Nici încercările ulterioare de legitimare a republicii n-au fost altfel: s-a luat de bună instaurarea republicii prin ordin, trupele sovietice şi divizia Tudor Vladimirescu au dus ordinul la îndeplinire, i-au zis republică populară, iar Nicolae Ceauşescu a rebotezat-o, în 1965, Republică Socialistă. În conţinut, însă, nu putea fi vorba de republică, de puterea poporului, ci de dictatură: alegerile erau doar de formă, în fiecare circumscripţie existând un singur candidat, care, votat sau nu, oricum se alegea. La fel şi preşedintele.

Ca să dreagă busuiocul cu legitimarea, după revoluţie(?), CPUN a hotărât, cu de la sine putere, că republica e cea mai bună pentru România şi trebuie continuată, că referendumul de validare a constituţiei postdecembriste are să constituie şi validarea formei de guvernământ republicane… Şi iată că nici acum republica nu a căpătat acte în regulă, iar cetăţenii, fără un exerciţiu al democraţiei confirmat de timp, n-au protestat nici atunci, nici acum, acceptând să trăiască într-un fel de concubinaj.

Or, de la Montesquieu citire, „virtutea” este unica formă capabilă să susţină republica, iar virtutea înseamnă în primul rând „iubirea pentru democraţie”, adică pentru dreptate, egalitate şi cumpătare, apoi „respectul faţă de legi”, adică interesul public, general, patria, mai presus de interesul personal. Nu mai adăugăm deoarece ne ajung acestea pentru discuţia de faţă.

Cu „iubirea democraţiei” stăm rău: poporenii şi politicienii declară toţi că vor democraţie, dar, după ce aleşii se văd cu mandatul în mână, iubirea democraţiei le dispare brusc celor mai mulţi. Pe deasupra, câţiva dintre ei cred că ne-am luat democraţia în cap. Egalitatea a fost rapid aruncată la coşul de gunoi, orice discuţie fiind taxată ca egalitarism. Ca în fabula lui Alexandrescu: „vrem egalitate, dar nu pentru căţei”.

Despre cumpătare, de un sfert de veac, e impropriu să discutăm fiindcă absolut nimeni nu este preocupat de aşa ceva. Privită în perspectivă, situaţia ingrată a cumpătării coincide cu „dragostea” faţă de legi şi cu raportul între interesul public şi cel personal. Când însuşi Legislativul legiferează doar în interesul partidului de guvernământ, şterpelind primarii şi consilierii Opoziţiei (Ord. 50), când legea se aplică cu excepţii precum Şova, Vosganian, Borbely…, e clar că Republica, statul de drept se pregătesc să-şi dea duhul.

Iată de ce numărul celor ce doresc monarhie construită pe onoare şi demnitate, pe adevăr şi onestitate, creşte de la o zi la alta. În schimb, cei ce ne predică republica se strofocă să şi-o adjudece bucată cu bucată, drumul până la republica personală nefiind chiar aşa de lung. Numai că bietul Montesquieu n-a apucat să se gândească şi la o astfel de republică…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: