Oameni şi cărţi

Câteva reflecţii la un veac de la prima conflagraţie mondială (XXII)

Documente de arhivă, scrieri contemporane, mărturii extrem de diverse, lucrări şi studii recente – mai ales după 1989 – permit să se reconstituie imaginea complexă, obiectivă, veridică, a unui eveniment discutat, disputat, controversat, neglijat o jumătate de veac după ultimul mare război, ignorat încă în toate manualele şcolare, inclusiv în cele universitare şi prezentat încă şi astăzi diferit, uriaş măr al discordiei ticluit şi mereu invocat ca un zid chinezesc faţă de noi, de către marele vecin de la Răsărit.

Prima întrebare căreia trebuie să i se răspundă cu calm şi înţelepciune: de ce? Unde intrau trupele române? În Basarabia! Într-un străvechi teritoriu românesc, în jumătatea de răsărit a Moldovei! Or, după mai bine de o sută de ani de stăpânire ţaristă, de colonizări şi deznaţionalizări, teritoriul dintre Prut şi Nistru, sau jumătatea de răsărit a Moldovei, numită impropriu de ruşi Basarabia, avea la 1918 o populaţie de 2.725.000 suflete, care, după naţionalităţi – conform chiar după recensămintele ruseşti – avea următoarea structură etnică: români 1.810.000 sau 66,5%; ruşi şi ucraineni, rusofoni, fraţi de sânge – 338.000 sau 12% (dar ei nu erau autohtoni, ci veniţi ca „ştabi”, dregători şi slujitori ori ca simpli privilegiaţi, pe care se sprijinea stăpânirea rusă), evrei – 270.000 sau 9,8%; bulgari şi găgăuţi – 210.000 sau 7,7%; germani – 75.000 sau 2,5%; greci, armeni şi alţii – 30.000 sau 1,3%. Or, românii visau şi acţionau în direcţia celei mai fireşti aspiraţii: să scape de stăpânirea străină, să se administreze singuri, să se elibereze, să se emancipeze – şi în acest scop îşi aleseseră în chipul cel mai democratic posibil o conducere proprie, Sfatul Ţării şi Consiliul Directorilor Generali, proclamându-se Republica Democratică Moldovenească – pe care rusofonii în general şi bolşevicii în special voiau s-o sugrume.

Intrarea, înaintarea şi „lucrarea”, acţiunea întreprinsă de trupele române pentru dezarmarea, pacificarea bolşevicilor – şi alungarea celor ce nu erau originari din Basarabia peste Nistru – ca şi potolirea şi aşezarea pe făgaşul unei vieţi normale a acelei mulţimi scăpate de sub orice control, care s-a transformat, a degenerat într-o gloată pusă pe jafuri, crime, violuri, incendii, distrugeri, anarhie, lipsă de direcţii clare (vezi lucrarea „Rusia în secolul XX”, scrisă nu de un român, nici de un rus, ci de prof. univ. dr. David R. Marples de la Universitatea din Alberta, Canada, 2014). Intrarea unităţilor şi subunităţilor din Corpul 6 Armata Română în Basarabia s-a conceput şi s-a făcut după unele exigenţe şi urgenţe elaborate şi fundamentate de Marele Stat Major Român, la mai multe date apropiate, cu efecte cvasisimultane.

Prioritară a fost zona Rusiei meridionale în general şi sudul Basarabiei în special, unde se afla întreg sistemul logistic al frontului românesc: depozitele de muniţii şi alimente, funcţionari, militari, parlamentari, ofiţeri superiori, gărzi militare, înalţi magistraţi, sediile unor filiale ale băncilor româneşti, întreprinderi comerciale deschise după intrarea în război şi ocuparea a două treimi din fostul regat, sediul unor comisii interaliate, licee româneşti, universităţi populare create de refugiaţii români numeroşi, din vechiul regat şi toate celelalte provincii româneşti, istorici, oameni de cultură şi de ştiinţă, ziarişti etc. Erau aici şantiere în lucru, vase fluviale şi maritime, şlepuri, remorchere, vase de luptă ruseşti şi româneşti etc. Ca urmare, spre Rusia meridională în general şi spre porturile din sudul Basarabiei în special, Ismail, Chilia, Cetatea Albă au pătruns la 28 decembrie 1917/10 ianuarie 1918 primele subunităţi româneşti ale Diviziei a 13-a infanterie sub conducerea colonelului Dragoş, care – răspunzând cererilor insistente ale administraţiei de la Cahul – au reuşit să restabilească ordinea în acest ţinut şi au înaintat spre Vulcăneşti, unde s-au desfăşurat şi au angajat primele lupte serioase cu trupele bolşevice. Forţele principale ale aceleiaşi Divizii a 13-a trec Prutul la 11/24 ianuarie 1918 şi acţionează pe aliniamentul Reni – Vulcăneşti – Bolgrad – Ismail sub conducerea colonelului Dragu. Aceste forţe, împreună cu flota românească de pe Dunăre, asigură intrarea unor noi unităţi şi subunităţi româneşti spre Chilia la 12/25 ianuarie 1918. Pentru împresurarea şi dezarmarea forţelor ostile bolşevice de la Vâlcov a fost necesară coordonarea şi concentrarea unor noi forţe româneşti de infanterie, artilerie, marină şi aviaţie, care la 3/16 februarie 1918 anihilează şi dezarmează unităţile duşmane bolşevice din toate aşezările de la nord de Dunăre. Dar rămăşiţele forţelor bolşevice, numeroase încă, s-au concentrat şi apărat temporar într-un ultim episod de rezistenţă, în luna ianuarie 1918, în Cetatea Albă. A fost nevoie de lupte energice şi jertfe umane pentru ca abia la 24 februarie/18 martie 1918 trupele româneşti din sudul Basarabiei, Dunăre şi Marea Neagră să poată elibera şi normaliza viaţa la Cetatea Albă.

Situaţia specială, complexă, plină de dificultăţi şi adversităţi în Rusia meridională, sudul Basarabiei şi zona Dunării de Jos s-a datorat şi faptului că, aici, din cei peste 10.000 de români pe care ţara îi avea la diverse şantiere, întreprinderi, porturi ca lucrători şi refugiaţi, aproximativ 500 de persoane au fost câştigate de partea propagandei bolşevice; aceştia au acţionat în cadrul aşa-zisului „Batalion Revoluţionar Român”, condus de Christu Rakovski, M. Gh. Bujor şi Gh. Stroici. Rakovski era bulgar din Dobrogea. Se remarcase ca lider al mişcării socialiste. Arestat la Iaşi, în timpul războiului, fusese eliberat de manifestanţii ruşi la 1 mai 1917. Brătianu l-a expulzat, dar guvernul Marghiloman, rival neîmpăcat al lui Brătianu, l-a readus şi i-a încurajat activitatea. Când trupele româneşti au intrat în Basarabia, Rakovski s-a autoproclamat la Odesa „comisar” al „Înaltului Colegiu Autonom”, un organism bolşevic care îşi propunea să lupte împotriva „contrarevoluţiei românilor şi ucrainenilor”. Lui Rakovski i s-au adăugat avocatul M. Gh. Bujor din Iaşi, avocatul Nicolau din Bucureşti, lucrătorul Gh. Stroici din Galaţi etc. În acţiunea de pacificare şi normalizare a vieţii conflictuale din Rusia meridională şi Dunărea de Jos, un rol important îl are colonelul canadian Boyle, care făcea parte din trupele engleze şi a acţionat vreme de aproape o lună în favoarea eliberării românilor arestaţi de bolşevici şi transportării lor la Iaşi, fiind vorba de peste o sută de români salvaţi în 15 martie 1918.

Aproape simultan cu acţiunea din Rusia meridională şi Dunărea de Jos, precum şi în porturile din sudul Basarabiei are loc, în cea de-a doua decadă a lunii ianuarie 1918 – respectiv la 23 ianuarie/5 februarie 1918 – intrarea în Basarabia şi a unităţilor şi subunităţilor Diviziei a 11-a. Ele se împart şi se grupează în două coloane după trecerea Prutului. Prima coloană, unităţile Brigăzii 21, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu – însoţit de o delegaţie a Sfatului Ţării, împreună cu vicepreşedintele acestuia, Ion Pelivan – se deplasează cu trenul pe ruta Ungheni – Chişinău. Cea de-a doua coloană, formată din unităţile Brigăzii 22 înaintează pe jos, pe aliniamentul Leova – Galbena – Hănceşti – Chişinău. O parte din trupele acestor divizii au pătruns în Capitală, românii fiind primiţi ca fraţi de sânge, ca eliberatori, făcându-li-se o primire emoţionantă. Dar, în acelaşi timp, alte unităţi şi subunităţi au angajat lupte grele cu trupele bolşevice în preajma oraşului Tighina, unde, la prima confruntare cu inamicul, românii au fost respinşi. După câteva atacuri, românii au reuşit curăţarea de bolşevici a satelor din preajmă. Iar apoi au cucerit oraşul Tighina şi i-au alungat pe bolşevici peste Nistru, de unde veniseră, reuşind ca la 25 ianuarie/7 februarie 1918 să ia sub pază podul de peste Nistru de la Tighina şi să pună stavilă invaziei bolşevice din interiorul Rusiei.

Intrând în capitala Basarabiei, generalul Broşteanu a dat publicităţii o Proclamaţie către locuitorii Chişinăului. După ce mulţumea confraţilor că ostaşii români „au intrat în oraş fără a întâmpina niciun fel de împotrivire”, fapt pe care îl aprecia ca pe o dovadă de „înţelepciune şi luminat patriotism”, generalul explica contextul istoric şi motivele acestei „expediţii”: „Popoarele liberale din Europa şi din lumea întreagă, care alcătuiesc astăzi marea şi sfânta întovărăşire pentru slobozirea popoarelor mici de tirania popoarelor mari şi care au scris în programul războiului ce duc câştigarea drepturilor de libertate de unire a tuturor românilor salută primirea caldă şi cu nespusă bucurie făcută trupelor române”; Broşteanu relata că „Însărcinarea mea nu este să împiedic împlinirea soartei ce v-aţi croit, declarându-vă autonomia sau mai bine zis neatârnarea, ci dimpotrivă, de a mă sili să vă ajut pentru aşezarea întocmirii voastre pe temelii solide”, fapt pentru care „va fi nevoie să iau anumite măsuri de ordine şi siguranţă”; toate aceste măsuri „vor fi însufleţite de principiile de libertate, de frăţie şi egalitate, care stăpânesc naţiunea noastră”.

La 28 ianuarie/10 februarie 1918 generalul Broşteanu a fost invitat şi a participat la o şedinţă extraordinară a Sfatului Ţării. Cu acest prilej, preşedintele Republicii, Inculeţ, a explicat în faţa deputaţilor moldoveni scopul venirii oştilor române: „să păzească drumul de fier şi pânea pe care au cumpărat-o, fiindcă «de îndată ce bolşevicii au apucat drumul de fier, oştile române au fost puse în cea mai mare primejdie. Românii nu-şi mai puteau duce nici muniţia, nici furajele, nici pânea» şi «iată de ce a trebuit să facă pasul acesta, ca să-şi lege frontul cu spatele, să împiedice ca şi mai departe să li se reţină telegramele, să li se risipească şi să li se prade pânea de care au aşa trebuinţă»”. Vicepreşedintele Erhan a adăugat că ostaşii români sunt veniţi „aici şi ca fraţi români, ca să ajute popoarele din această ţară în lupta cu anarhia”.

În acele zile, în cotidianul „România Nouă” din 8/24 ianuarie 1918 a apărut şi o Chemare a studenţilor români din Odesa şi alte centre ruseşti, către tineretul basarabean, în care se scria: „Basarabia noastră este ţară românească, întocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut locuite de fraţii noştri. De 106 ani ea a fost ruptă de la sânul mamei noastre, Moldova, şi dată pe mâna străinilor care ne-au asuprit şi ne-au batjocorit cum au vrut, luându-ne orice drept la viaţa naţională şi omenească. Noi sub stăpânirea rusească n-am avut şcoală, n-am avut biserică, n-am avut limbă, n-am avut nimic din ceea ce-i trebuie unui popor ca să poată înainta. Pământurile ni s-au luat de străinii colonizaţi aici, drepturile avute în vechea Moldovă ni-au fost răpite de veneticii aşezaţi printre noi. Din poporul băştinaş ce am fost, am ajuns „cap de bou”, luaţi în râs de toţi, încât mulţi moldoveni s-au lepădat de neam şi au ajuns să-i socotească de duşmani pe însuşi fraţii lor, Românii” (…) „Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic. Toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români. Nu ne trebuie Rusie federativă. Rusia nu ne-a dat în curs de 100 de ani decât întunecime şi sabie, iar în vremurile de slobozenie, de acum, nu ne-a dat decât anarhie! Noi vrem o Românie a tuturor Românilor”!

Care a fost reacţia bolşevicilor de la Petrograd şi de la Moscova? Dar a generalilor vechiului regim, care susţineau războiul civil din Rusia? Care au fost reacţiile Puterilor Centrale, care chemau guvernul de la Iaşi să semneze armistiţiul şi să accepte apoi dictatul păcii separate? Care era poziţia Antantei după ieşirea oficială a Rusiei din această coaliţie? În ce consta „poziţia Takistă” invocată de I.G. Duca? Care mai erau alte necazuri ale românilor încât să-l fi determinat pe I.G. Duca să scrie că guvernul de la Iaşi trecea printr-o stare de „agonie”?

La toate acestea încercăm să aflăm un răspuns în intervenţiile următoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: