Veteranii de război, omagiaţi ieri în cadrul unei adunări festive la Prefectura Suceava

adunare festiva veterani„Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând sau crede ca poate trăi pe contul istoriei altora” sunt cuvintele lui Grigore Vieru ce mi-au venit în minte ieri, la adunarea festivă dedicată veteranilor de război suceveni.

Au fost prezenţi în sala „Ştefan cel Mare” a Prefecturii Suceava câţiva dintre sărbătoriţi, câţiva dintre puţinii veterani suceveni supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, conflagraţia mondială în care Româna a plătit cu jertfa a 800.000 de români morţi, plus cei răniţi şi dispăruţi, care au scris istoria patriei cu sângele lor, apărându-şi neamul, hotarele şi demnitatea ca ţară.

În 1990, în judeţul Suceava, numărul veteranilor de război era de aproape 29.000. Au rămas în prezent 1125. Tot atunci trăiau în judeţ 45 de văduve de război; acum mai sunt 18. Erau peste 20.000 de văduve ale veteranilor de război; acum mai sunt aproape 4300.

Ostaşii care au supravieţuit războiului sunt acum bătrâni trecuţi de 90 de ani de viaţă, firavi, cu pasul nesigur şi vocea tremurândă, dar toţi, deplin conştienţi de misiunea pe care o au de îndeplinit până la sfârşit.

De 70 de ani încoace, veteranii de război au rămas în viaţă să depună incontestabilă mărturie că românii şi România nu există decât pe contul propriei lor istorii, cea scrisă pentru vecie cu sacrificiu şi jertfă.

„Toate cele trei aniversări sunt un prilej propice de a ne duce cu gândul la înaintaşii noştri”

 În contextul manifestărilor dedicate Anului Veteranilor de Război, 2015 fiind declarat astfel de Guvernul României la 70 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial, ieri a avut loc, la Prefectura Suceava, adunarea festivă organizată de Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, filiala Suceava.

Au fost marcate cu această ocazie şi împlinirea a 25 de ani de la reorganizarea asociaţiei, precum şi Ziua Veteranilor de Război.

Au participat la eveniment veterani, urmaşi ai veteranilor, reprezentanţi ai filialelor ANVR din judeţ, reprezentanţi ai instituţiilor şi asociaţiilor militare şi civile colaboratoare şi un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Suceava.

Au onorat invitaţia prefectul Sucevei Constantin Harasim, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Cătălin Nechifor şi col. Mugurel Anton, şeful Centrului Militar Suceava.

Prof. Mihai Filip, preşedintele ANVR – filiala Suceava, a adresat participanţilor cuvântul de deschidere, în care a mulţumit reprezentanţilor autorităţilor pentru sprijin şi buna colaborare cu asociaţia. El a menţionat contextul celor trei sărbători în care se desfăşoară întâlnirea şi a făcut, cu elocinţa profesorului de istorie care a fost vreme de zeci de ani, un desfăşurător al evenimentelor istorice în care soldaţii români au pus Ţara mai presus de viaţa şi familiile lor.

„Toate cele trei aniversări sunt un prilej propice de a ne duce cu gândul la înaintaşii noştri care, prin sacrificiul suprem, au determinat marile înfăptuiri ale României moderne. Aceste înfăptuiri au însemnat jertfe româneşti, lacrimi şi durere. Doar în cel de-al Doilea Război Mondial au pierit peste 800.000 de mii de oameni pentru care stau mărturie mormintele din cimitire, monumentele eroilor pe care stau gravate şiruri întregi de nume ale eroilor care au plecat la luptă şi nu s-au mai întors”.

A vorbit, de asemenea, preşedintele ANVR Suceava, despre datoria la neuitare a acestui sacrificiu pe care o au generaţiile prezente şi viitoare, salutând în acest sens prezenţa copiilor de la Şcoala Nr. 1, la care prof. Filip a fost director timp de 20 de ani. Eleva Ioana Iacob a fost purtătoarea de cuvânt a elevilor şi dat replica preşedintelui ANVR, rostind un discurs sincer, curat şi deloc de circumstanţă. Un discurs de recunoştinţă şi preţuire faţă de eroii neamului românesc.

„Este cel mai important simbol oferit mie de Statul Român, în viaţa publică”

Preşedintele ANVR, filiala Suceava, a oferit în cadrul festivităţii de ieri diplome de excelenţă şi medalia ce comemorează cei 70 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial reprezentanţilor autorităţilor guvernamentale, judeţene şi locale, şefilor de instituţii şi asociaţii, mai multor persoane strâns legate şi susţinătoare ale activităţii veteranilor de război.

Nu a uitat să specifice că medalia se poate purta, prefectul Constantin Harasim şi preşedintele CJ Cătălin Nechifor conformându-se imediat.

„Este cel mai important simbol oferit mie de Statul Român în viaţa publică şi de aceea sunt şi mai onorat” a declarat Cătălin Nechifor.

Preşedintele CJ a avertizat asupra conjuncturilor politico-economice în care a izbucnit războiul în 1941, asemănătoare cu cele pe care le trăim în prezent, când conflictele din Ucraina îngrijorează întreaga Europă.

„Istoria se repetă. Să fim capabili să înţelegem istoria şi să învăţăm din greşeli. Voi, cei tineri, nu uitaţi de înaintaşii care au pus ţara mai presus de orice şi învăţaţi de la ei” s-a adresat elevilor din sală preşedintele CJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: