Pornind de la ideea potrivit căreia natura pe planeta Pământ reprezintă o valoare sacră, inestimabilă, ce trebuie respectată şi protejată, şi de la sloganul „Suntem mici, însă dorim mediul să îl îngrijim”, joi, 9 aprilie a.c., preşcolarii şi cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 „Dumbrava minunată” din Dumbrăveni au participat la activitatea extracurriculară „Hai cu toţi împreună, să salvăm mama Natură!”.
Acţiunea a avut drept scop promovarea unei culturi comportamentale de ocrotire a mediului înconjurător, sensibilizarea populaţiei asupra necesităţii păstrării şi conservării biodiversităţii. De asemenea, s-a urmărit valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor ecologice acumulate pe parcursul derulării proiectului educaţional „Prietenii naturii” din cadrul programului educaţional Eco-grădiniţa, (coordonator proiect – director, prof. Rusu Liliana), unitatea având statutul de unitate-pilot.
Preşcolarii, cu sprijinul cadrelor didactice, şi-au confecţionat steguleţe pe care au fost scrise mesaje ce îndeamnă la ocrotirea mediului, diverse obiecte de recuzită şi au participat la un marş. Pe parcursul desfăşurării acţiunii, ei au împărţit fluturaşi informativi cu sloganuri referitoare la importanţa respectării nomelor de comportament ecologic, au scandat lozinci ce îndeamnă la protejarea mediului, au intonat „Imnul Ecologiştilor”. Activitatea desfăşurată răspunde preocupărilor şi intereselor copiilor şi pune în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, stimulându-i să participe la acţiuni variate în contexte nonformale, cu impact la nivelul comunităţii locale.



























Comentarii