„Facilitarea accesului în universităţi înseamnă o creştere a vizibilităţii acestora”

>A declarat rectorul USV, Valentin Popa, referitor la programul „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Valentin Popa, a declarat, referitor la programul Ministerului Educaţiei „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, că „orice se face în acest domeniu e binevenit”, iar „facilitarea accesului în universităţi înseamnă o creştere a vizibilităţii acestora”.

Rectorul Popa este, însă, de părere că un astfel de program ar trebuie să se desfăşoare continuu, dar „e bine că se face ceva şi în ultimul moment şi se alocă fonduri”.

El a mai spus că scăderea populaţiei şcolare din universităţi nu este cauzată numai de promovabilitatea scăzută la bacalaureat, ci şi de demografie, dar aceasta afectează universităţile mari, la USV numărul studenţilor fiind constant.

Rectorul Popa a mai spus că 75% din studenţii USV provin din judeţele Suceava şi Botoşani, deoarece doresc să urmeze o facultate mai aproape de casă.

Guvernul a aprobat săptămâna trecută, printr-o hotărâre, programul naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, care va dura o perioadă de şapte ani şi va fi finanţat de la bugetul de stat cu aproximativ 200 de milioane de euro. Programul îşi propune reducerea abandonului în primii ani de facultate, precum şi accesul mai accelerat la studiile superioare, inclusiv prin ridicarea procentului de promovabilitate la bacalaureat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: