Francul elveţian şi-a adăugat încă 2,5 bani

Programul de relaxare cantitativă al BCE, care se va derula cel puţin până în septembrie 2016, prin care se injectează lunar 60 miliarde euro în economia zonei, şi situaţia incertă a Greciei, care ar putea să renunţe la euro (Grexit), reprezintă motive solide de depreciere a monedei unice faţă de celelalte valute importante.

Dacă luni moneda elveţiană fluctua pe pieţele internaţionale între 1,0320 şi 1,04 franci/euro, ieri ea se aprecia la 1,03 – 1,035 franci/euro, astfel că media stabilită de BNR a urcat de la 4,2462 la 4,2712 lei.

Aprecierea dolarului american a fost mai mică, el urcând de la 4,1559 lei, vinerea trecută, la 4,1743 lei. Cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,1520 şi 4,1880 lei, semn că moneda americană se pregăteşte să depăşească maximul istoric de 4,2107 lei, care a fost atins în 16 martie.

În cazul euro, BNR a anunţat un curs de 4,4104 faţă de 4,4105 lei, la finalul săptămânii trecute. Piaţa valutară s-a deschis la 4,41 lei, tranzacţiile realizându-se ulterior între 4,4070 şi 4,4120 lei, iar la ora 14 cotaţiile erau ieri de 4,4060 – 4,4090 lei.

Trebuie remarcat faptul că leul nu reuşeşte să beneficieze de câştigurile pe care le-au acumulat celelalte monede din regiune. Este posibil că la aceasta să contribuie monitorizarea băncii centrale, care nu doreşte o apreciere consistentă a leului, dar şi temerile că în următoarele luni să nu apară o criză politică locală care să conducă la schimbarea echipei de la Palatul Victoria, implicit modificări ale politicilor fiscale.

Astfel, moneda poloneză se întărea ieri faţă de euro 3,997 – 4,015 zloţi, valori care se mai înregistrau la jumătatea lui 2011. La rândul ei, moneda maghiară se aprecia la 295,9 – 296,9 forinţi, cotaţii apropiate de cele de la începutul anului trecut.

Perechea euro/dolar continua să coboare, tranzacţiile de ieri realizându-se între 1,0532 şi 1,0594 dolari, aproape de minimul ultimei luni, după ce luni dimineaţă ele se efectuau la peste 1,06 dolari.

În opinia unor analişti, săptămâna aceasta sau următoarea, dolarul ar putea atinge din nou, după aproape 13 ani, paritatea faţă de euro, în cazul în care se vor confirma declaraţiile oficialilor Fed referitoare la majorarea, în iunie, a dobânzilor din SUA.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: