6-10 aprilie

Săptămâna curăţeniei de primăvară în Fălticeni

falticeni-1Primăria Fălticeni organizează, în perioada 6-10 aprilie a.c., acţiunea „Săptămâna curăţeniei de primăvară”, care are ca obiectiv salubrizarea şi igienizarea carosabilului şi a trotuarelor, a spaţiilor şi zonelor verzi din cartierele de locuinţe, a parcurilor şi grădinilor publice, salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali.

„Cu toate că acţiuni de salubrizare sunt efectuate zilnic, în această perioadă administraţia locală va colabora cu instituţiile de învăţământ care şi-au arătat disponibilitatea pentru această acţiune de amploare, pentru schimbarea imaginii oraşului. Primăria Fălticeni, prin Sectorul salubrizare, şi operatorul serviciului de salubritate SC Goscom SA vor asigura sacii pentru colectarea gunoiului, ridicarea şi transportul acestora. PET-urile, dozele de aluminiu şi deşeurile feroase şi neferoase vor fi colectate selectiv” a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

Pe 8 aprilie, Şcoala Gimnazială Nr. 1 “Alexandru Ioan Cuza” va face curăţenie în parcurile “Nada Florilor”, al Primăriei, al Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” şi pe străzile Sucevei şi Nicu Gane, în zona şcolii. Şcoala Gimnazială Nr. 2 „Ion Irimescu” va face curăţenie în zona Dumbrava Minunată, în zona fostului cinematograf, pe bulevardul Revoluţiei şi pe partea dreaptă a străzii 2 Grăniceri, în timp ce Şcoala Gimnazială Nr. 3 „Mihail Sadoveanu” va salubriza străzile Magazia Gării şi Matei Millo, spaţiile verzi de pe partea stângă a străzii 2 Grăniceri şi pe cele de pe străzile Republicii, Ana Ipătescu şi Victoriei. Elevii de la Şcoala Gimnazială Nr. 6 „Vasile Ciurea” vor acţiona pe străzile Serpentina Buneşti, Cap. Ciofu, zona spaţiului verde de pe străzile Republicii (partea stângă), 13 Decembrie şi Obor.

Liceenii de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” vor aduna gunoaiele de pe str. Câmpului, de pe strada Pleşeşti Gane, până la Petia, str. Horticolei şi str. Tudor Vladimirescu. Cei de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” vor putea fi întâlniţi de la intrarea în oraş (staţia OMV – Petrom) până la ieşirea spre Baia şi până la motelul Stibina, în parcurile Prefecturii şi al Ambulatoriului de Specialitate (Policlinicii). Elevii Colegiului „Vasile Lovinescu” vor face curăţenie în zona Băncuţă, pe străzile Voluntari şi Pictor Dimitrie Hârlescu, Ion Creangă, 9 Mai, Voluntari şi pe spaţiile verzi din cartierul Maior Ioan.

Pe 9 aprilie, elevii de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” vor planta arbori şi arbuşti în zona Nada Florilor, cei de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” pe strada Plutonier Ghiniţă, cei de la Colegiul „Vasile Lovinescu” în zona străzii Broşteni, pe malurile Pârâului Târgului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!