De Ziua atestării documentare a Bucovinei

„Zicălaşii” şi cântece de pe vremea când „folclorul era al tuturor şi circula peste tot”

DSCN9524Ziua atestării documentare a Bucovinei a fost marcată, ieri, la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din municipiul Suceava, sub genericul „Sărbătorile Memoriei”, cu o premieră muzicală, spectacolul de muzică veche românească susţinut de „Zicălaşii”. Trei viori, o cobză, un nai, o gordună, un ţambal şi un contrabas – şapte instrumente şi interpreţii lor: Petru Oloieru (staroste), Narcis Rotaru (primaş), Adrian Pulpă (secund), Constantin Irimia (zicălaş), Răzvan Mitoceanu (contra), Ionuţ Chitic (gordună), iar Gabriel Hurjui (năier). Scenariul şi, am zice, regia aparţin lui Ion Drăguşanul, cel care reuşeşte să poarte genericul „Sărbătorile Memoriei” în evenimente culturale atât de reuşite, precum cel de ieri.

DSCN9530„Nu vom face conferinţă” a spus de la început Ion Drăguşanul şi aşa a şi fost, nu s-au ţinut discursuri, fiind dat doar dreptul interpreţilor să prezinte muzica veche, unele cântece datând chiar de la 1500-1600.

„Zicălaşi” erau numiţi interpreţii din Bucovina secolului XIX. „Majoritatea cântecelor sunt moldoveneşti, pe atunci folclorul era al tuturor şi circula dintr-un loc în altul, este patrimoniul nostru spiritual” a spus Ion Drăguşanul.

Joc moldovenesc, dansuri valahe, dans grecesc foarte la modă în zona Moldovei, în acele vremuri, cântece numite „colomeici”, care se cântau pe la petreceri, o variantă din 1848 a Arcanului, au conferit spectacolului o frumuseţe aparte, accentuată şi de expoziţia de fotografie „Miniaturi bucovinene a lui Victor T. Rusu, cu imagini din arta populară românească şi cea religioasă, dedicată, de asemenea, Zilei atestării documentare a Bucovinei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: