Claude Karnoouh la Suceava:

„Spune-mi ce faci, ca să-ţi spun cine eşti!”

DSC02265…Cu aceste vorbe şi-a încheiat ieri discursul, la Suceava (la USV, în faţa unui public format din cadre didactice, studenţi suceveni dar nu numai – în rândurile ascultătorilor a luat loc şi universitarul ieşean Virgil Catargiu), profesorul Claude Karnoouh, după ce un „triumvirat” universitar (Sorin Maxim, Florin Pintescu, Daniel Şandru) a vorbit – n-a fost tocmai o prezentare de carte, ci chiar o conferinţă – despre autor şi volumul „Raport asupra postcomunismului şi alte eseuri incorecte politic” (Alexandria Publishing House, 2015), despre „coperta” sa (înţelegând prin aceasta un context mai larg) şi despre paginile sale, inclusiv cu accente de dialog critic (din perspectiva diferenţelor de opinii). Aşadar, n-a mai fost nevoie ca autorul să-şi legitimeze ori să-şi explice ideile (după ce parte din ele fuseseră – totuşi lapidar – prezentate), ci, într-o română cu sonorităţi franceze, să vorbească relaxat despre pasiunea sa pentru westernuri (cu trimiteri la mitologia şi realitatea Americii), despre Hannah Arendt (o antigonă a vremurilor moderne), despre Claude Lévy-Strauss, unul dintre profesorii săi (iar, dacă îmi daţi voie, de la o distanţă pe care cărţile o anulează, şi al meu). Da, a vorbit şi despre maeştrii săi, printre ei numărându-se Henry Lefevre (cel cu „Critica vieţii cotidiene”), Claude Lévy-Strauss sau Gerard Granel (un gânditor „briantisim”, deşi mai puţin cunoscut). Inclusiv despre originea şi biografia lui – gânditor de stânga, pe jumătate evreu (prin tată), calvin, fost combatant în Algeria (şi, de acolo, cu o filosofie foarte concretă despre eroism şi război)…, cu o interesantă experienţă românească de peste patru decenii, inclusiv în calitate de ins alungat peste graniţe de Securitate (şi de „posesor” de dosar la CNSAS) ori de universitar la Cluj-Napoca şi Bucureşti. Urmează să revenim asupra experienţei de a-l întâlni faţă în faţă pe Claude Karnoouh alături de noua sa carte editată la Suceava (felicitări editurii care se încumetă să pună în faţa cititorilor nu cărţi frumoase, accesibile, ci dintre acelea care pot fi socotite incomode!), dar, anticipând texte viitoare, mai reţinem aici că el (inclusiv cu privire la nume cunoscute în societatea românească), ins de stânga, nu-i suportă „pe cei care au slujit – ca nişte slugi de doi bani! – puterea comunistă, iar acum se dau dizidenţi”, dar îi înţelege „pe laşii care recunosc că au fost laşi” fiindcă sunt „umani”, socotind, la cei 75 de ani pe care urmează a-i împlini în aceste zile, că, citându-l pe Hegel, „cel mai mare risc e viaţa ta”. Sau… „Spune-mi ce faci, ca să-ţi spun cine eşti!”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: