Bulgaria a lansat o campanie naţională privind aderarea sa la spaţiul Schengen

StanisevVicepremierul bulgar Meglena Kuneva, ministrul justiţiei Hristo Ivanov şi cel al culturii Vejdi Raşidov au participat ieri la lansarea campaniei naţionale „Bulgaria în Schengen! A venit timpul”, organizată la Muzeul de Arheologie din Sofia, relatează BTA.

Campania a fost iniţiată de preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev (foto), fiind lansată şi strângerea de semnături pentru o declaraţie de sprijin a aderării Bulgariei la spaţiul Schengen. „Astăzi suntem cetăţeni ai Europei unite. Credem că standardul dublu privind aderarea Bulgariei la Schengen este inacceptabil”, se menţionează în declaraţie. „Ca oricine altcineva din familia noastră europeană, suntem obligaţi să lucrăm în folosul casei noastre, dar nu putem să trăim liber în ea. De aceea vrem să spunem că nu suntem şi nu am fost niciodată europeni de mâna a doua”, se mai menţionează în document. Potrivit declaraţiei, aderarea Bulgariei la Schengen este acum o chestiune de justiţie istorică şi morală.

Serghei Stanişev a declarat cu acest prilej că Bulgaria îndeplineşte criteriile pentru aderarea la Schengen, după cum au precizat clar Parlamentul European şi Comisia Europeană. „Nu este nicio logică în a ţine Bulgaria şi România în afara Schengen”, a adăugat el. „Este o discuţie şi despre respectul nostru de sine ca naţiune, despre ceea ce dăm UE şi ceea ce primim de la partenerii noştri europeni”, a spus el, adăugând că „Bulgaria în Schengen” a devenit cauza sa personală.

Stanişev a mai spus că numai eforturile instituţiilor şi politicienilor nu vor fi de ajuns pentru realizarea acestui obiectiv naţional, motiv pentru care este foarte important ca această cauză să fie sprijinită de întreaga societate.

La rândul său, vicepremierul pentru coordonarea politicilor europene şi afaceri instituţionale Meglena Kuneva a spus că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele şi că are legea de partea sa. Ea a adăugat că statele membre, în principal patru dintre ele, întârzie aderarea ţării la Schengen din cauza opiniei publice. Ea a adăugat că întârzierea s-a produs pentru că statele membre nu au reuşit să găsească alte căi de a determina Bulgaria să-şi facă treaba în privinţa sistemului judiciar. „Sunt sigură că nu e momentul să folosească Schengen-ul ca stimul, dată fiind ameninţarea teroristă. Totuşi, nu neg că trebuie să ne încheiem reformele”, a mai spus Kuneva.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI