Nunţi de martie

Liviu Clement

Liviu Clement

„…Primăvara venea neştiută. (…) Râpile galbene se umpleau de câini. Erau o ceată: al lui Gogu, al lui Chirică, ai mecanicului, ai lui Stere şi d-ăia fără căpătâi, ai gunoierilor. Javrele, cât viţeii, nu te-apropiai…”. N-aş şti să povestesc mai bine decât Eugen Barbu (în „Săptămâna brânzei”, din „Groapa”) şi iată că mă folosesc de câteva dintre rândurile lui pentru a evoca falnicele nunţi câineşti ce tocmai se petrec, cu scâncete şi lătrături, prin cartierele municipiului Suceava. Cu o precizare: „ai noştri” nu-s ai lui Gogu, Chirică, Stere ori ai gunoierilor, ci-s comunitari; iar ce-i al comunităţii, e ca al nimănui. Duminică (deşi câinii nu ţin la sărbători) am urmărit nuntă mare în capătul dinspre intersecţie al Zămcii, cu mire şi mireasă, cu druşte şi vornicei, cu oaspeţi de cine ştie de pe unde, într-o haită recent constituită, de peste 20 de capete, inclusiv cu stranieri, dintre care vreo doi vor să facă legea. Şi mi-a fost tare milă de „al meu” (voi fi fiind vinovat că îl mai scarpin pe burtă şi îi mai cumpăr cronţopele), căci şi el ar fi poftit nuntire, dar un străin de vreo două ori mai mare mi-l tot scotea din horă (că între javre e la fel ca-ntre oameni), muşcându-l de după grumaz de l-a podidit sângele. Priveam şi gândeam: la o aşa împrejurare, n-ar mai trebui hingherii să-i caute cu zăhărelul, i-ar putea lua pe sus, cu mireasă cu tot. Priveam şi gândeam (fiindcă nu-s tocmai cel mai vrednic cetăţean): numai pe „al meu” să-l facă scăpat… (Aşadar, pentru aceste zile, avertisment: şi la câini hormonul bate neuronul!)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: