Incursiune în lumea poeziei franceze

Biroul Francez de la Casa Prieteniei invită sucevenii „într-o incursiune în lumea poeziei franceze”, astăzi, de la ora 18, în cadrul manifestării „După-amiezile francofone la Suceava”, organizată în fiecare miercuri.

Activitatea din această săptămână se intitulează „Comprenons la poésie” (Să înţelegem poezia) şi propune participanţilor „descoperirea celor mai cunoscute poezii din spaţiul francez”, unele dintre ele fiind recitate de fracofoni şi francofili suceveni, sub coordonarea prof. Vasile Pescaru.

Biroul Francez Suceava anunţă din nou că oferă celor interesaţi un program bogat dedicat cunoaşterii culturii franceze, care include clubul de lectură pentru elevi şi studenţi, proiecţii de film destinat publicului larg, conferinţe, dezbateri, audiţii de muzică franceză, expoziţii tematice, cursuri de învăţare a limbii franceze pe grupe de vârstă etc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: