„Natură şi biodiversitate”

> Parteneriat între colegiile „Ştefan cel Mare”, „Dimitrie Cantemir” şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă

SANY0700În aula Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, miercuri, 25 februarie, elevi şi profesori au dezbătut asupra problemelor lumii contemporane, a biodiversităţii şi, totodată, asupra necesităţii de a proteja natura, în cadrul proiectului „Natură şi biodiversitate”. Acesta îşi propune să organizeze activităţi susţinute de informare a elevilor cu privire la tema abordată, să-i implice în cât mai multe acţiuni recreative

Evenimentul susţinut de prof. Chiper Andreea Ramona, prof. Dobrescu Gabriela, coordonatori Eco-Şcoala în cadrul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, şi prof. Prodan Ramona, de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”, i-a avut ca invitaţi pe ing. Iluţă Cocriş din partea APM Suceava şi pe prodecanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, conf. univ. dr. ing. Dan Laurenţiu Milici.

Coordonatorii proiectului sunt insp. gen. adj. prof. Teodorovici Cristina, directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, prof. Dan Popescu, directorul Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”, prof. Corneliu Romaşcu, şi directorul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă, prof. Camelia Darie.

În deschiderea activităţii, ing. Iliuţă Cocriş a vorbit despre importanţa conservării biosferei, deoarece comunităţile umane nu pot trăi şi nu se pot dezvolta în afara şi independent de ecosistemele naturale. Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pământul, flora şi fauna, în special eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale, trebuie să fie apărate în interesul generaţiilor prezente şi viitoare printr-o planificare sau administrare atentă, în funcţie de nevoi.

Conf. univ. dr. ing. Dan Laurenţiu Milici a vorbit despre faptul că atât mediul natural, cât şi cel antropic sunt indispensabile evoluţiei omului, dar mai ales supravieţuirii lui. Omenirea se află la un moment de răscruce, decisiv pentru soarta Terrei şi pentru viaţa fiecărei specii, de rezolvare a contradicţiei dintre dezvoltarea societăţilor umane şi conservarea naturii.

Un moment care a captivat în totalitate atenţia tinerilor a fost prezentarea unei căsuţe ecologice inteligente, proiect realizat în cadrul parteneriatului dintre Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.

În cadrul discuţiilor au avut loc şi prezentări de imagini care au sensibilizat grupele de elevi şi profesori, în scopul unei mai bune protejări a mediului şi a biodiversităţii, activitatea încheindu-se cu vizionarea unui film despre Delta Dunării. (DAN POPESCU)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: