Economia neagră şi politica

Titlul se referă doar la o faţă a fenomenului corupţiei româneşti deoarece finanţarea ilegală a partidelor politice este doar efectul, nu cauza delapidării banilor publici. Şi apoi nu cred că partea cea mai mare a banilor negri ajunge la partide şi în campanii electorale, din moment ce atâţia patroni, manageri, mânuitori de bani publici nu-şi pot justifica averile făcute peste noapte. De asemenea, conturile din paradisurile fiscale, apariţia atâtor palate ultraluxoase, a maşinilor excesiv de scumpe şi a atâtor băieţi de bani gata, petrecăreţi prin cluburi şi destinaţii exotice demonstrează fără tăgadă că nici Parlament, nici Guvern nu sunt în stare sau nu au interesul să închidă robinetele risipei de bani publici. De un sfert de secol. De demonstrat.

Codul Fiscal şi fanarioţii

Că noul Cod Fiscal nu vizează dezvoltarea economică, nici stoparea definitivă a furăciunilor este o aserţiune recunoscută de majoritatea analiştilor. Cel mai vizibil rol al acestuia este creşterea posibilităţilor bugetare de a satisface dorinţele bazinului electoral al PSD prin ajutoare şi avantaje pecuniare, urmărind refacerea încrederii în social-democraţie şi câştigarea alegerilor în 2016. Evident, este vorba şi de soarta lui Victor Ponta, şi în fruntea guvernului, dar şi a partidului.

Mai este şi o chestiune de mentalitate fanariotă a politicienilor şi a înalţilor funcţionari, mentalitate aproape generalizată, şi anume că totul li se cuvine, inclusiv respect, că Justiţia nu-i poate atinge, că nu ei trebuie să-l servească pe cetăţean, ci cetăţenii trebuie să-i slugărească pe marii mahări. Nu mai aduc discuţia despre desconsiderarea poporenilor, prezentaţi cel mai adesea cu mâna întinsă la guvern, amărăşteni, prostime, mulţime, populaţie… Or din această mentalitate nu se poate naşte o masă critică favorabilă stopării fenomenelor de corupţie şi creşterii bunăstării publice.

Averile sunt efectul, iar furtul, cauza

Se spune adesea că interzicerea finanţării campaniilor electorale cu bani negri şi alocarea respectivelor fonduri de la buget, fonduri care se alocă şi azi în funcţie de ponderea formaţiunilor politice în Parlament şi consilii locale, vor fi lovituri capitale date corupţiei, delapidării bugetelor publice, dar nu există nicio garanţie că nu se va mai fura în alte scopuri. Fiindcă banii publici vor fi drenaţi mai departe, nu neapărat către politicieni, cât către buzunare private.

O situaţie asemănătoare se ivise pe vremea lui Ceauşescu şi s-a rezolvat parţial în 1968 prin celebra Lege nr. 18 a averilor ilicite. După acest model au apărut fel de fel de acte legislative postdecembriste, culminând cu Legile Agenţiei Naţionale de Integritate (176/2010, 144/2007 şi 176/2010), dar, coincidenţă, din 2010 încoace corupţia a tot înflorit şi odrăslit.

E clar că legile de stopare a furtului şi a corupţiei nu acţionează împotriva fenomenelor în cauză: dintr-un salariu de bugetar, dintr-o afacere cinstită, nimeni nu-şi face palat mai dihai ca ale şeicilor arabi, nici nu-şi cumpără vile sau petrece ani întregi pe Coasta de Azur. Iar aceşti inşi s-au înmulţit în ultima vreme. Aşadar e nevoie de altceva, adică de o lege care să închidă robinetele risipei, a banilor nemunciţi, pentru că de la sursă se fură.

Cum dispar banii de la sursă? Iată ce spun anchetele procurorilor: se practică zeciuiala, adică ministrul, ordonatorul de credite îşi percepe un comision de 10%, care uneori poate ajunge şi la 60%, iar zeciuiala s-a practicat pretutindeni la noi în ultimii 25 ani. Drămuirea banului public nu se opreşte însă aici: se jonglează cu costurile şi plăţile, cu cheltuielile de materiale şi manoperă, cu transport, costuri indirecte…

Incompetenţă + iresponsabilitate = sărăcie

Fireşte, nu putem vorbi de competenţă şi corectitudine când organele financiare verifică „la sânge” contractele şi punerea lor în operă, dar nu găsesc nimic. Chiar nu poate nimeni deosebi un drum de un milion de euro de unul de 100 000? Uneori nu se ştie în ce bază a eliberat banii finanţatorul, nici cui i-a dat.

Deşi, spre deosebire de alte mărfuri, banii lasă urme. Numai că justiţiarii nu le caută întotdeauna. La rândul său, beneficiarul nu a urmărit lucrarea, aşa că merită să răspundă alături de hoţ şi respectivele personaje: finanţatorul, controlorul financiar şi beneficiarul. Căci în acest caz hoţul n-a putut fura singur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: