Peste 400.000 de flori şi 500 de puieţi de arbori, plantaţi, în această primăvară, în Suceava

> „Nu facem afaceri cu panseluţe, pentru că, de regulă, pregătim răsaduri proprii, în serele Direcţie Domeniului Public, cu costuri minime” explică primarul Ion Lungu

 

floriPrimăria Suceava pregăteşte campania de înfrumuseţare de primăvară. În ciuda faptului că oraşul va fi brăzdat de săpături la reţele subterane de utilităţi, în cadrul proiectului de reabilitare a acestora, primarul Ion Lungu susţine nu se va renunţa la amenajarea corespunzătoare a spaţiilor verzi.

„Şi în acest an, ne dorim ca oraşul să arate cât mai frumos, sigur, în condiţiile în care se poate”, a declarat edilul-şef.

În acest sens, în serele Direcţiei Domeniului Public sunt în pregătire 35.000 de bulbi de lalele şi 375.000 de fire de flori. În acest din urmă caz, este vorba despre gura leului, portulac, petunia, begonia, cana indica, dalia, ochiul boului, cazania şi crăiţe. La toate acestea se vor adăuga ghivecele cu flori de pe stâlpii de iluminat public.

„Deşi există o legendă privind panseluţele, eu zic că, de când sunt primar, aceasta nu s-a aplicat şi la Primăria Suceava. Nu facem afaceri cu panseluţe, pentru că, de regulă, pregătim răsaduri proprii. Şi în acest an, răsadurile provin de la serele Direcţie Domeniului Public, cu costuri minime” explică ocupantul fotoliului din Areni. Potrivit lui, în campania de înfrumuseţare care debutează în martie, în colaborare cu asociaţiile de proprietari, vor fi plantaţi 500 de puieţi de arbori din speciile tei, salcâm şi salcie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: