ANM

Vremea se încălzeşte, iar cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în următoarele trei luni

Vremea din următoarele trei luni va fi caracterizată prin precipitaţii, în general, excedentare în majoritatea regiunilor, în timp ce temperaturile vor creşte de la o zi la alta, ajungând în luna mai la valori termice de 18 grade Celsius, cu aproape trei grade peste media multianuală a perioadei, se menţionează în prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul martie – mai 2015, publicată, ieri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit estimărilor de specialitate, în prima lună de primăvară din acest an, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului. Temperaturile medii lunare se vor încadra între—1 grad Celsius, în Moldova, şi 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia. Media multianuală a lunii martie, raportată la perioada de referinţă 1981 — 2010, este de 3,5 grade Celsius.

În ceea ce priveşte cantităţile lunare de precipitaţii, acestea vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

În aprilie, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în zona de sud-est a ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor. Astfel, în Moldova şi Transilvania, mediile pornesc de la 5 — 6 grade Celsius şi se opresc la 11 — 12 grade Celsius, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Dobrogea, Banat, Moldova, Oltenia şi Muntenia. Media multianuală a lunii aprilie este consemnată la 9,3 grade Celsius.

De asemenea, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării.

Conform ANM, în luna mai, temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei. Valorile medii lunare pornesc de la 10 grade Celsius, în Moldova, însă pot ajunge şi la 18 grade Celsius, în Banat, Oltenia şi Muntenia, peste media multianuală a perioadei, de 14,9 grade Celsius.

Totodată, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor sud-estice şi sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale, raportate de ANM la 66,5 litri/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt preconizate în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia şi Muntenia (între 83 şi 89 litri/mp), iar cele mai puţine (16 litri/mp), în Dobrogea.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii sunt estimate, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: