Pagini dintr-o călătorie începută la Stânca…

Continuând (o promisiune era notată chiar pe volumul anterior, dedicat Kenyei) să povestească în scris „amintiri de călătorie”, Mircea Sfichi şi-a lansat ieri, la Centrul de Promovare a Tradiţiilor Populare Suceava, a cincea carte, „Prin vâltoarea timpului” (Ed. Accent Print, Suceava, 2015), conţinând, după cum a spus, episoade de călătorie prin viaţă, inclusiv în calitate de gazetar. După deschiderea realizată, în calitate de gazdă, de Gabriela Teişanu, au avut cuvântul autorul (subliniind că la eveniment se află şi primarul comunei Zvoriştea, din care provine, Constantin Barariu, pr. paroh Dumitru Aniţei de la Stânca), iar apoi prefaţatorul, Cezar Straton, care printre altele a remarcat că sala plină demonstrează că „Mircea Sfichi este un om iubit”, că în scris el ştie să se mire mereu, că Zori noi şi Crai nou au constituit şcoală de presă pentru numeroşi ziarişti valoroşi, pe de altă parte deplângând dispariţia reportajului din paginile presei curente. Despre numeroase aspecte (biografice sau reconstituite publicistic) care îi leagă de autor sau carte, au vorbit apoi dr. Ioan Ieţcu, Ilie Niţă, vicepreşedinte al CJ Suceava, pr. Constantin Ciupu, scriitorii Nicolae Cârlan şi Ion Cozmei, gen. Vasile Moţoc, prof. Ioan Iţco, pr. Dumitru Aniţei ş.a.

                      mircea-sfichi-si-cezar-straton            sala-lansare-m-sfichi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: