Doi ani de creştere a numărului de turişti în judeţul Suceava

> Deliberativul a aprobat 15 manifestări cu caracter turistic la care va participa sau care vor fi organizate de autorităţile judeţene

 

În anul 2015, activităţile de promovare turistică a judeţului Suceava se vor axa, în principal, pe punerea în valoare a obiectivelor şi atracţiilor antropice, a moştenirii culturale, tradiţiilor şi obiceiurilor zonei, transmite preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor. El apreciază că, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, în primele 11 luni ale anului 2014, judeţul Suceava a fost vizitat de 237.800 de turişti, cu 7,3% mai mulţi comparativ cu anul anterior şi cu 8,7% în plus faţă de anul 2012.

„Luând în considerare estimările privind gradul de ocupare a structurilor de cazare din judeţ în luna decembrie 2014, putem aprecia că numărul turiştilor cazaţi în judeţul Suceava a crescut faţă de anii anteriori. Acest lucru ne motivează în continuarea activităţilor de promovare turistică”, relevă Nechifor, adăugând că produsele turistice specifice judeţului nostru vor fi făcute cunoscute prin intermediul materialelor de informare şi promovare, precum şi al ofertelor operatorilor economici şi asociaţiilor profesionale specializate.

Preşedintele Ioan Cătălin Nechifor a făcut aceste aprecieri în recenta şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, în care au fost aprobate manifestările cu caracter turistic la care vor participa sau pe care le vor organiza autorităţile judeţene în 2015. Este vorba despre 15 asemenea acţiuni, printre care târgurile de turism din R. Moldova, cel al României, din Polonia, Târgul de turism al Bucovinei de la Constanţa, Târgul de turism al Bucovinei din Iaşi, precum şi „Alpine – Carpathian Cooperation Formum” din Polonia.

Reamintim că, la începutul anului, membrii deliberativului judeţean au aprobat participarea judeţului Suceava, în calitate de expozant, la târgurile de turism din Viena (Austria) şi Stuttgart (Germania), care au avut loc în perioada 15-25 ianuarie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI