Andrei Gerea

Sperăm ca, până la vară, să reuşim scăderea TVA măcar cu două puncte procentuale

andrei-gereaTaxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi redusă cu cel puţin două puncte procentuale până în vara acestui an, iar alte taxe ar putea fi eliminate, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri din judeţul Argeş. „Condiţiile de a face business s-au îmbunătăţit în România, chiar dacă încă încă nu resimţim un impact major. A fost redus CAS-ul cu 5%, s-au acordat scutiri de impozit pe profitul reinvestit, s-a redus taxa pe valoare adăugată pentru pâine şi sperăm ca, până la vară, să reuşim scăderea TVA-ului măcar cu două puncte procentuale, precum şi eliminarea altor taxe. Trebuie să acţionăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide”, a precizat Gerea, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.

În cadrul întâlnirii, ministrul Energiei a prezentat programele naţionale care vin în sprijinul antreprenorilor, punctele principale vizate de Strategia pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, proiectele de lege „Business Angels”, „Incubatoare de Afaceri”, „Mediator de credite pentru IMM-uri”, proiectul de lege privind finanţările participative (Crowd Funding), precum şi soluţiile de finanţare oferite prin Programul româno-elveţian pentru IMM-uri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: