Croaţia

Prima femeie preşedinte a făcut apel la unitate naţională, în discursul de învestitură

KitarovicPrima femeie preşedinte din Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarovic, a făcut ieri apel la unitate naţională pentru redresarea economiei ţării, cu ocazia ceremoniei oficiale de învestitură, care a avut loc la Zagreb, relatează AFP şi Reuters. „Numai unitatea ne va permite să construim o Croaţie mai bună. Avem nevoie de unitate naţională în ceea ce priveşte dosarele strategice”, cum ar fi relansarea economiei, a declarat noul preşedinte, în cadrul primului său discurs după depunerea jurământului. „Să lăsăm în urmă divizările (…) Începând de astăzi, unitatea noastră ne va permite să deschidem o nouă pagină pentru un viitor mai bun”, a afirmat Kolinda Grabar-Kitarovic, în vârstă de 46 de ani.

Kolinda Grabar-Kitarovic, fost ministru de externe conservator, a câştigat în luna ianuarie alegerile prezidenţiale în faţa preşedintelui social-democrat Ivo Josipovic, sancţionat pentru că nu a reuşit să scoată Croaţia din criza economică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: