Matei Vişniec la Bucureşti

Premiul „Augustin Frăţilă” pentru „Negustorul de începuturi de roman”

Romanul „Negustorul de începuturi de roman” (Cartea Românească, 2013), câştigător al Premiului literar „Augustin Fraţilă” – romanul anului 2013, acordat de compania Philip Morris Trading (premiu aflat la ediţia a III-a), urma să constituie, aseară, la Bucureşti (librăria Humanitas din Cişmigiu) principalul subiect de dialog dintre autor, Matei Vişniec, şi cititori, bloggeri literari şi ziarişti. De altfel, după cum ne-a informat Any Hariga, din partea Polirom & Cartea Românească, evenimentul avea să fie deschis prin înmânarea premiului, de către Sorana Mantho, director de afaceri al corporaţiei Philip Morris Trading pentru România şi Bulgaria. La eveniment au fost invitaţi, totodată, criticii literari Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian şi Daniel Cristea-Enache.

„Este o mare bucurie să putem să-i înmânăm personal scriitorului Matei Vişniec marele premiu Augustin Frăţilă pentru cel mai bun roman al anului, chiar în cadrul unei întâlniri directe cu cititorii săi. Implicarea noastră în susţinerea acestei competiţii literare a urmărit întotdeauna asta – ca autorii unor opere valoroase pentru literatura română să-şi poată întâlni şi delecta cititorii, să fie promovaţi şi apreciaţi cu adevărat pe măsura talentului lor” anticipa, într-un comunicat, Sorana Mantho.

Manifestarea de aseară face parte dintr-o serie de evenimente care se vor desfăşura până la 14 februarie şi la care Matei Vişniec va participa. Vom reveni.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: