Pe 26 septembrie 2015 va intra în vigoare o directivă a Uniunii Europene potrivit căreia va fi permisă doar vânzarea centralelor termice cu condensare. Pe de altă parte, legislaţia europeană, la care s-a aliniat şi România, prevede ca, după 10 ani de la montare, centrala termică de apartament să fie înlocuită cu alta nouă.
Ionuţ Nejloveanu, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare şi Calcul al Utilităţilor (ANPSC), a precizat la România TV că în nicio ţară europeană nu se permite montarea centralei în apartament pentru că ele, în primul rând, poluează.
„Poluatorul plăteşte. Oamenii care şi-au montat centrala, nu au fost sfătuiţi în privinţa legislaţiei ce va urma. Despre această directivă se ştie de mult timp. De asemenea, se ştie şi că se va introduce taxa pe coş, că oamenii vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri de inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra. Costurile de întreţinere a centralelor de apartament vor fi mari. Dacă facem un calcul simplu, o centrală de apartament, cu calorifere cu tot, costă în jur de 10.000 de lei. Haideţi să vedem dacă în 10 ani – pentru că din 10 în 10 ani legea spune că centrala trebuie schimbată – ea se amortizează” a precizat Ionuţ Nejloveanu.
O centrală termică cu condensare costă între 3.000 de lei şi 7.000 de lei, în funcţie de dimensiunea locuinţei, producătorul centralei şi perioada de garanţie.
La recensământul din 2011, în municipiul Fălticeni, 7091 de locuinţe dintr-un total de 10585 (67%) se încălzeau cu centrale termice care folosesc drept combustibil gazul metan. După ce în iarna 2001-2002, în sistemul centralizat de termoficare al municipiului Fălticeni au rămas branşate 1.226 apartamente, marea majoritate fiind ale unor rău-platnici, în primăvara anului 2002 s-a luat decizia închiderii definitive a sistemului de termoficare şi vânzarea punctelor termice. Ţinând cont de această situaţie, majoritatea fălticenenilor au centrale mai vechi de 10 ani şi, în curând, ei vor trebui să facă noi investiţii pentru a-şi asigura confortul termic.

























Comentarii