Am primit ieri la redacţie următorul text:
„Opriţi demolarea unei clădiri emblematice a oraşului Siret!
O clădire impunătoare, comparabilă ca dimensiuni cu edificiul care adăposteşte Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, inaugurată ca şcoală pentru băieţi în anul 1872, devenită temporar cazarmă în anii războiului (de aici denumirea sub care e cunoscută de sireteni), apoi transformată în spital pentru copiii bolnavi neuropsihic, este pe cale de-a fi demolată.
După revoluţie, spitalul a fost desfiinţat, iar clădirea a ajuns în voia sorţii, oameni certaţi cu legea însuşindu-şi în special lemnul uşilor, ferestrelor sau duşumelelor. Totuşi, datorită acoperişului nou cu care a fost înzestrată înainte de revoluţie, clădirea a mai rezistat vreo 20 de ani, având şi o poziţie favorabilă, pe un platou mai înalt şi fiind astfel scutită de efectele umezelii sau igrasiei.
În oraşul Siret se simte acut lipsa de spaţiu şcolar, elevii de la Şcoala Gimnazială fiind nevoiţi să înveţe în 3 corpuri de clădiri (dintre care unul total necorespunzător), iar liceenii trebuie să înveţe în două schimburi, până la ora 20. Deci, normal ar fi fost să se repare clădirea «cazărmii», în care să înveţe copiii de la gimnaziu, sălile fiind mari şi luminoase, iar clădirea Şcolii Gimnaziale «Petru Muşat» să fie restituită Liceului «Laţcu Vodă», căruia îi fusese destinată încă din anul 1899 (între timp Liceul „Laţcu Vodă” a devenit colegiu tehnic). Proprietarii clădirii au hotărât însă să demoleze «cazarma». Ar fi fost preferabil ca edificiul să fi fost ţinut în conservare, până la obţinerea fondurilor necesare reparaţiilor.
Clădirea cu pricina este emblematică pentru oraşul nostru, ea fiind vizibilă de departe şi dominând situl vechiului târg al Siretului. Prin demolarea ei, se atentează practic la fizionomia oraşului. Imaginea cu care erau obişnuiţi siretenii de-a lungul a aproape 150 de ani va fi astfel grav mutilată. Siretul aproape nu va mai putea fi recunoscut.
De aceea cred că demolarea trebuie să înceteze imediat, iar fondurile aferente să fie utilizate pentru refacerea faţadelor multor clădiri din centru sau pentru asfaltarea străzilor.” (Prof. SILVESTRU PÂNZARIU, Siret)
Scrisorii distinsului profesor siretean îi sunt adăugate două imagini (de pe cărţi poştale, reprezentative deci pentru fosta capitală a Moldovei): una – o vedere generală a oraşului, cu impunătoarea clădire în stânga-sus a imaginii, iar cealaltă imortalizând „zile bune” ale fostei şcoli – cazarmă – spital.
Am transmis apelul dlui Pânzariu mai întâi Primăriei oraşului. La compartimentul urbanism nu se ştia luni de debutul lucrărilor de demolare.
Primarul, dl Adrian Popoiu, a răspuns mai târziu apelului nostru. Nu l-a încântat subiectul, ba puţin l-a iritat. „Aflaţi mai întâi că această clădire nu aparţine primăriei, proprietar este Consiliul Judeţean. Noi o avem în administrare. Deoarece nu s-au investit de mult bani în menţinerea ei în stare de funcţionare, deoarece nu mai este folosită, a fost deja devalizată, iar tencuiala, chiar bucăţi de zid se desprind şi cad. În starea actuală fiind, Consiliul Judeţean a cerut o expertiză şi a decis anul trecut, prin hotărâre a consilierilor judeţeni, demolarea ei. Ne-a revenit nouă, în calitate de administratori, această sarcină, cea care urmează să demoleze clădirea fiind firma Test Prima. Noi avem deja pus la punct dosarul care face legală demolarea.
Bun, o salvăm, să zicem, deşi deocamdată este exclus: reabilitarea ei costă foarte mult şi nu sunt bani; să zicem că o conservăm, dar ce facem cu ea? Ce destinaţie îi dăm? Am vrut să o compartimentăm pentru locuinţe ANL, dar experţii spun că fundaţia de piatră o face fragilă şi nu te poţi juca cu vieţile viitorilor locatari. Sistemul de asistenţă socială o refuză. Şcoală? Întrebaţi directoarele celor două şcoli, să vedeţi ce vă spun ele.”
Profesoara Doina Puiu, directoarea liceului, regretă posibila dispariţie din peisajul oraşului a clădirii „cazărmii”: „Îmi pare rău, chiar dacă nu sunt sireteancă. Dar, la cum arată acum, clădirea aceea nu cred că va mai ajunge vreodată şcoală. Nu sunt fonduri pentru întreţinerea a ceea ce avem funcţional, darămite pentru reabilitarea «cazărmii». Ar fi frumos să se poată, dar, sincer, nu cred că se vor găsi bani”. Iar dna Emilia Lucaci, directoarea şcolii generale, începe cu un reproş: „Nu ştiu care dintre clădirile în care funcţionăm este «total necorespunzătoare». Sunt de acord să se reabiliteze «cazarma», dar cine dă banii? Este păcat că se pierde şi ne-ar plăcea să fie şcoală acolo, dar e deja utopie…”.
La rândul ei, dna Ionela Savin, director executiv la Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Suceava din cadrul Consiliului Judeţean, susţine că nu se pot găsi bani pentru restaurarea clădirii. Chiar şi conservarea presupune măcar angajarea unui paznic, dacă nu şi alte cheltuieli, pentru care iarăşi nu sunt bani. Este de acceptat mai degrabă o sumă care să fie cheltuită pentru demolare şi capitolul se închide, decât angajarea unor cheltuieli permanente cu paza. Experţii au stabilit că fundaţia din piatră este insuficient de rezistentă. Apoi zidurile sunt infestate cu bacterii şi microbi. Apoi să nu i se uite renumele de „Auschwitz al copilăriei atâtor copii nenorociţi”, cum o califica primarul Siretului, dna Savin preluând acest „calificativ” semnificativ. „Iar demolarea s-a votat în unanimitate, ceea ce rar se întâmplă în Consiliul Judeţean când este vorba de chestiuni de patrimoniu public şi privat al judeţului Suceava. Este vorba de Hotărârea 153/2014, prin care se trece din domeniul public al judeţului în domeniul privat al oraşului Siret acest aşa-numit «pavilion-cazarmă»”.
Unul dintre interlocutorii noştri se întreba de ce profesorul Pânzariu nu ne-a trimis şi fotografii actuale ale clădirii. Ne-au trimis autorităţile locale câteva, din care publicăm şi noi.
Cancerul a cuprins această clădire, de la fundaţie până la… renume. Cred însă că au fost reabilitate clădiri mult mai grav deteriorate decât aceasta. Este adevărat, nu este o clădire de patrimoniu pentru care să poată fi atrase fonduri europene în vederea reabilitării. Dar dacă România se află „pe calea cea bună”, cum apreciază sondajele de opinie şi cum datele economice par să o demonstreze, nu ne-am putea înarma cu răbdarea necesară pentru a conserva în starea actuală „cazarma” şi a o propune apoi pentru reabilitare când vor fi bani? Este chiar o utopie?
Comentarii