La Liceul cu Program Sportiv, chiar dacă e vacanţă

Aproape 100 de cadre didactice au decis să se formeze pentru predarea prin joc

Aproape 100 de cadre didactice, din diverse discipline de predare, au ales să participe la cursul de formare Playing CLIL de la Liceul cu Program Sportiv, organizat pe perioada vacanţei intersemestriale, pentru a putea aplica cu elevii lor o nouă metodă interactivă de învăţare prin joc.

Reamintim că, începând din acest an, Liceul cu Program Sportiv Suceava desfăşoară, în parteneriat, cu organizaţii din Germania, Marea Britanie, Gran Canaria şi Spania proiectul „Playing CLIL”, coordonat la nivel internaţional de Zukunftsbau Berlin. Este un proiect european care vizează introducerea unei metodologii bazate pe jocuri noi şi inovatoare pentru modul CLIL de predare, care va fi implementată şi testată în diferite contexte educaţionale (şcoli, formarea profesională şi educaţia adulţilor).

Înainte de a intra în sălile de curs, cadrele didactice participante s-au reunit în sala de sport de la LPS, unde au primit salutul de bun-venit adresat de directorul unităţii de învăţământ, prof. Ioan Radu, al decanului Facultăţii de Ştiinţele Educaţiei, conf. univ. dr. Otilia Clipa, şi al formatorilor – profesorii Maria Pavelescu, coordonator al proiectului, Alina Dobroghi, Petru Brânduşe, Mihai Androhovici şi insp. de poliţie Ionuţ Epureanu.

„Cei care participă la curs vor practica tot felul de jocuri pe care le vor aplica apoi, la clasă, cu elevii. În urma experienţelor de la clasă, fiecare va realiza un mic articol despre greutăţile întâmpinate, ce anume a mers foarte bine, va fi ca un feedback dat jocului. Toate acestea vor fi publicate într-o cărticică, care va apărea în luna mai. Apoi, în parteneriat cu Universitatea Suceava, la sfârşitul lunii mai vom organiza un simpozion la care vom invita toate cadrele didactice participante la cursul de formare. Ele vor veni să disemineze exemple de bune practici din cadrul activităţilor desfăşurate la clasă: cum au implementat jocurile, ce a funcţionat şi ce nu. Avem nevoie de feedback, iar produsul final al proiectului este o carte cu o colecţie de peste 100 de jocuri, care pot fi folosite şi de cadrele didactice care nu au fost la curs, după finalizarea proiectului” a explicat prof. Maria Pavelescu.

Majoritatea jocurilor au fost create de formatorii de la Interacting UK, unul din partenerii din proiect, care se ocupă cu formarea continuă, de 15 ani, având multă experienţă în domeniu; dar şi ceilalţi parteneri au propus câteva jocuri. Cursul de formare organizat la Suceava prezintă marele avantaj că nu trebuie plătit, formarea respectivă contând la CV-ul cadrului didactic participant.

DSCN9288                          DSCN9283

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: