Un nume de professor

un-nume-de-profesorGheorghe C. Moldoveanu e un învingător. Şi-a început cariera didactică la Facultatea de Filologie de la Institutul Pedagogic de 3 ani din Galaţi, s-a văzut nevoit să treacă în învăţământul liceal, pentru ca, începând cu 1991, să revină pe o catedră universitară la Suceava, de unde s-a pensionat cu lauri, primind Medalia de Aur a Universităţii „Ştefan cel Mare”.

Vrâncean prin naştere şi pasionat de lingvistică, nefiindu-i străine nici celelalte ramuri filologice, a publicat (în afara celor peste 150 de articole şi studii) câteva cărţi de referinţă în domeniul său de activitate, vizând aspecte ale limbii române contemporane, inclusiv cele privitoare la ortografie ori probleme de onomastică şi toponimie. Anul 2013 a fost pentru profesorul Gh. Moldoveanu deosebit de fast. Pe lângă volumul A fi naţional sau a nu fi, apărut la Editura PIM din Iaşi, i-a ieşit de sub tipar un tom de 850 de pagini, intitulat Dicţionarul limbajului poetic al lui Octavian Goga, girat de Editura Academiei. Suntem în faţa unei lucrări ştiinţifice de excepţie, reprezentativă pentru autor, cu două secţiuni: o primă parte cu titlul pomenit mai sus şi partea a doua care se ocupă de Frecvenţa cuvintelor din poezia lui Octavian Goga în ordine descrescătoare.

Cartea se deschide cu o Introducere, unde profesorul Gh. Moldoveanu îşi informează cititorul asupra etapelor pregătirii volumului, ori explică procesul elaborării acestei monumentale lucrări. Iată, de pildă, una din aserţiuni, mărturisitoare a competenţei autorului şi în domeniul interpretării textului artistic: Cele două părţi ale prezentei lucrări se află într-o strânsă legătură, împreună putând oferi chei capabile să faciliteze accesul în universul poetic al lui Octavian Goga, nu în sensul de a se substitui texte-lor poetice, păcat de care suferă unele interpretări literare, ci ajutându-i pe cei interesaţi să analizeze profunzimea relaţiei dintre mărturisirile lui Goga şi poezia lui, cu alte cuvinte sinceritatea mesajului său poetic, sau legătura dintre substanţa poetică şi veşmântul care să-i dea personalitate, capabilă sau nu să potenţeze mesajul poetic.

Convingerea noastră e că Dicţionarul… (o lucrare aproape singulară în spaţiul poeziei româneşti) este rezultatul unei activităţi laborioase şi al unei cercetări de lungă durată, profesorul folosindu-se de instrumente sigure şi de mare precizie. O primă observaţie ar fi aceea că limbajul poetic al lui O. Goga abundă în termeni ori sensuri vechi sau cu circulaţie regională, în care vocabula din spiritualitatea religioasă e la ea acasă. Poetul se fereşte, cel puţin în primele două volume, având în vedere tematica rurală a poemelor sale, de neologisme, fără să se poată debarasa cu totul de ele. Lumea satului, atât de dragă lui O. Goga, ne spune cercetătorul, este cel mai bine reprezentată printr-o largă paralelă a universului vegetal, natura terenului în care se desfăşoară viaţa sătească, ori prin meseriile practicate de oamenii locului şi instrumente folosite de aceştia. Interesant e faptul că, notează Gh. Moldoveanu, după primele două volume dispar din lexicul poetului de la Răşinari multe cuvinte din sfera florei sau faunei definitorii pentru lumea satului, rămânând dominator bradul, arborele vieţii, în faţa căruia românul de altădată avea un sentiment de evlavie, unul din exemplele oferite de autor fiind următorul:

„În tăinuita brazilor răcoare/…/ E Dumnezeu aici la el acasă” (În brazi).

Constatările profesorului nu se opresc aici. Din punct de vedere semantic, se atrage atenţia la modul doct: cuvintele fac trimitere atât la lumea interioară, cât şi la cea exterioară, aceasta din urmă cu puternice rezonanţe, însă, în lumea interioară, toate fiind sub imperiul timpului, exprimat în poezie prin substantive sau adverbe de timp, din care cităm câteva în ordine descrescătoare: azi (144), vreme (108), clipă (105), atunci (89). E de subliniat că opera lirică a lui O. Goga dezvoltă o clară opoziţie între un trecut luminos şi un prezent fără nicio perspectivă: „Mor azi cântecele-n pragul nopţilor la şezătoare” (Aşteptare), sentimentul dominant, răvăşitor de suflete, fiind cel de tristeţe şi jale, prin prezenţa termenilor din câmpul semantic respectiv: plânge/plâns/plânset/plânsoare/lacrimă, patimă, moarte, jale/jele/jalnic/jelit şi altele: „Aţi împletit atâta jale/ În doina noastră care plânge” (Graiul pânii). O asemenea stare e capabilă să nască nădejdea şi răzvrătirea ca un vifor nimicitor: „Simt duhul răzvrătirii negre,/ Înfricoşata zi de mâne” (Graiul pânii).

Autorul pune la îndemâna eventualului cititor şi o statistică pe clase gramaticale, cuvintele cu cea mai mare frecvenţă situându-se de (prep.), în, şi (conj.), spre deosebire de opera poetică eminesciană, unde ordinea este următoarea: el/ea, şi (conj.), de (prep.), în. Privitor la prezenţa adjectivului, Gh. Moldoveanu precizează faptul că sfânt (uneori folosit cu valoare substantivală sau adverbială) ocupă primul loc dintr-o serie de 646 de adjective, ceea ce probează interesul pentru lumea spirituală sau devenită spirituală prin purificare la trecerea lumii materiale prin filtrul sufletului.

Cercetarea fostului universitar sucevean a avut în vedere şi o statistică referitoare la originea vocabularului operei poetice a lui O. Goga, din care extragem doar rezultatul, raportat la nivelul cuvintelor-text. Aşadar, ponderea elementelor latineşti moştenite ajunge la 68,67%, cele create pe teritoriul limbii române ocupă locul al doilea, cu 16,38%, după care urmează cele de origine slavă, cu 11,07%.

Un dicţionar este întotdeauna o întreprindere impresionantă, iar profesorul Gh. Moldoveanu s-a întrecut pe sine. S-a oprit poate dintr-o afinitate sufletească asupra unui poet care a vibrat permanent ca o strună de vioară la ideea de ţară şi neam şi a reuşit să creeze nu numai un monument lingvistic, ci şi unul de înaltă reverberaţie patriotică. Parcurgând paginile Dicţionarului…, lectorul nu poate decât să rămână uimit de exemplificarea până la epuizare a cuvintelor-text, o bogăţie extrem de utilă celor care se vor apleca de acum încolo să studieze opera poetului „pătimirii noastre”. Încheiem această prezentare cu o concluzie aparţinând cercetătorului care nu mai e a unui lingvist, ci a unui veritabil critic literar: Păstrând registrul unei vorbiri în aparenţă simple, poetul de la Răşinari găseşte modalităţi pentru evitarea monotoniei şi crearea armoniei dintre expresia şi ideea poetică, probând că efectul poetic nu este dat de inventarul cuvintelor răsunătoare, ci de măiestria combinării cuvintelor, a acelor cuvinte care sunt capabile să-l conducă pe cititor spre efectul scontat pe calea cea mai directă, cu cea mai mare economie posibilă de cuvinte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: