Măsuri pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene

Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a dat asigurări că România va putea asigura finanţarea pentru proiecte de investiţii din fondurile europene nerambursabile disponibile pentru perioada 2014-2020, subliniind că au fost începute acţiuni consultative cu autorităţile responsabile în domeniul fondurilor europene pentru elaborarea bazei legale naţionale de gestionare a fondurilor externe nerambursabile.

Ioan Bălan

Ioan Bălan

Într-un răspuns la o întrebare adresată de deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan, privind legislaţia subsecventă referitoare la accesarea fondurilor europene pe exerciţiul financiar 2014-2020, Teodorovici susţine că Ministerul Fondurilor Europene (MFE) urmăreşte îmbunătăţirea cadrului instituţional, legislativ şi procedural prin adoptarea măsurilor de simplificare şi uniformizare a procedurilor operaţionale cu impact asupra accelerării ritmului de implementare a programelor operaţionale.

Ministrul Eugen Teodorovici arată în răspunsul care a fost înregistrat la Camera Deputaţilor săptămâna trecută că MFE are în vedere mai multe măsuri care să ducă la creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

Astfel, se prevede elaborarea de documentaţii de atribuire standard pentru servicii de supervizare, pentru servicii de pregătire aplicaţii sau proiecte şi de proiectare lucrări, dar şi pentru servicii de asistenţă tehnică.

Totodată, MFE doreşte transpunerea şi actualizarea clauzelor Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi (FIDIC) în legislaţia românească pentru reglementarea condiţiilor de contract din domeniul construcţiilor.

Eugen-Teodorovici

Eugen Teodorovici

Teodorovici susţine că în realizarea acestui obiectiv de creştere a absorbţiei fondurilor europene se vor monitoriza operativ proiectele de investiţii prioritare în vederea diminuării riscurilor de neîndeplinire a ţintelor lunare de plăţi aferente fiecărui contract.

Ministrul Fondurilor Europene a mai precizat că o altă măsură importantă este elaborarea unui pachet legislativ simplificat privind fluxurile financiare 2014-2020.

La finele anului trecut, parlamentarul sucevean Ioan Bălan l-a întrebat pe ministrul fondurilor europene despre implementarea legislaţiei subsecvente pentru exerciţiul financiar 2014-2020 în condiţiile în care, în Legea bugetului de stat pentru 2015, se menţionează că „proiectele cu finanţare externă nerambursabilă aferente perioadei de programare 2014-2020 se introduc în bugetele ordonatorilor principali de credite după intrarea în vigoare a bazei legale naţionale de gestionare a fondurilor externe nerambursabile”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: