Oameni si carti

Câteva reflecţii la un veac de la prima conflagraţie mondială (VIII)

Când revoluţia burghezo-democratică din februarie-martie 1917 a triumfat la Petrograd, deşi guvernul provizoriu a lansat lozinca „Rusia unică şi indivizibilă”, în toate zonele periferice ale imperiului popoarele oprimate, altele decât cele slave – letonieni, estonieni, lituanieni, finlandezi, polonezi, români basarabeni, gruzini, armeni, ajerdbaidjeni, caucazieni, chirchizi, turkmeni, dar chiar şi unele popoare slave, ca bieloruşi, ucraineni etc. – şi-au creat organe naţional-revoluţionare, ridicând steagul luptei de eliberare şi formulând programe de revendicări.

În Basarabia, românii din teritoriile dintre Prut şi Nistru, precum şi din localităţile transnistriene şi-au înfiinţat la 3/16 aprilie 1917, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc. Sarcina acestuia era explicată şi motivată în articolul „Scopurile pe care le urmăreşte Partidul Naţional Moldovenesc”, în publicaţia oficială a acestuia, „Cuvânt Moldovenesc”, din 2 aprilie 1917, în care se scria: „În vremurile acestea de prefaceri, când se clădeşte din nou viaţa întregii împărăţii ruseşti şi când se hotărăşte soarta tuturor popoarelor care trăiesc în ea, noi, moldovenii, nu trebuie să rămânem în nelucrare. Noi suntem chemaţi a ne înfăptui voinţa noastră, visurile noastre de viaţă slobodă, potrivit cu însuşirile noastre naţionale”. Adică: „să fim ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu – moldoveni – sau mai bine zis Români, fii ai lui Traian şi urmaşi ai lui Ştefan Vodă Cel Mare”. Slobozenia înseamnă în primul rând o eliberare naţională: „fiind noi, moldovenii, românii, neamul cel mai numeros în Basarabia şi în unele ţinuturi din Kerson şi Podolia, e necesar ca trebile de ocârmuire în aceste părţi să încapă în mâinile noastre, ale moldovenilor, arătaţi şi sprijiniţi de partidul naţional moldovenesc”, astfel încât „să fie înlăturaţi numeroşii străini, care au acaparat slujbele, pământurile, meşteşugurile şi negoţul în părţile acestea”; deci, „partidul nostru moldovenesc va lucra spre a curăţi ogorul nostru de neghina străină, începând de la episcop şi sfârşind cu cel din urmă cinovnic (funcţionar de stat), care vor să înăbuşe suflarea moldovenească”.

604649906040702748041479-1991997-700_700În lumina acestor explicaţii, programul publicat la 3/16 aprilie 1917 cuprinde în cele zece puncte: vot universal, libertatea cuvântului, tiparului, adunărilor, credinţelor, o nouă formă de organizare politică; cea mai largă autonomie administrativă, juridică, legislativă, printr-o Dietă provincială, Sfatul Ţării; slujbaşi ieşiţi numai din sânul moldovenilor, care să vorbească limba poporului; autonomie bisericească, o mitropolie proprie, condusă de un moldovean, preoţi moldoveni care să ţină slujbe în româneşte; oaste proprie din moldoveni; încetarea oricărei colonizări cu străini în teritoriile locuite de moldoveni; autonomie economică: toate veniturile acestui pământ să se folosească pentru trebuinţele moldovenilor; limba rusă urma să se studieze ca simplu obiect de învăţământ, iar Basarabia să rămână în cadrul republicii federative democratice ruseşti.

Programul lansat a câştigat adeziunea celor mai largi categorii sociale ale populaţiei; oamenii s-au organizat în comitete, asociaţii şi au iniţiat adunări şi congrese, pe domenii de activitate şi ţinuturi şi l-au dezbătut, explicat şi completat în tot cuprinsul anului 1917 – când s-au format şi remarcat şi alte grupări şi forţe politice: socialişti-revoluţionari, ţărănişti, comitete ale ofiţerilor şi soldaţilor, asociaţii ale corpului didactic, uniuni ale cooperativelor, societăţi ale preoţilor etc. De asemenea, s-a redactat şi difuzat o salbă de publicaţii în limba română: „Cuvânt Moldovenesc”, „Şcoala Moldovenească”, „Soldatul Moldovan”, „Sfatul Ţării”, „România Nouă”, „Ardealul-Transilvania” etc. sau manifeste, precum „Zece porunci ale neamului moldovenesc”, elaborată de Comitetul ostaşilor basarabeni de pe frontul românesc, în care se scria: „Nu uita că eşti moldovean; că trebuie să rămâi moldovean; că neamul din care faci parte este un neam mare şi înrudit cu cele mai alese neamuri; că omul cinstit şi luminat îşi iubeşte limba şi neamul; că trebuie să vorbeşti cu fraţii tăi numai în moldoveneşte; că ţara, scumpa şi frumoasa Basarabie, a îndurat multe necazuri sub străini; că în unire stă puterea şi izbăvirea neamului; că numai prin strădanie şi luptă vei dobândi drepturile tale; că eşti dator să lucrezi din răsputeri ca Basarabia să fie slobodă şi autonomă; că trebuie să fii stăpân adevărat în ţara ta şi frate bun pentru neamurile trăitoare pe pământul ţării; că întâlnind pe fratele tău să-i zici: Trăiască Basarabia autonomă!”…

Urmărind şi analizând diversele întruniri, dezbateri, documente, programe ale unor adunări populare şi congrese ale moldovenilor, constatăm o evoluţie ascendentă a mişcării generale de emancipare şi elaborare a românilor basarabeni şi transnistrieni de sub vechiul regim ţarist, în care pot fi surprinse următoarele etape succesive:

I. Între 3/16 aprilie – 2/15 decembrie 1917 se constituie un larg cadru organizatoric pentru formularea şi afirmarea unor revendicări administrative, legislative, economice, politice, culturale, religioase, care se finalizează cu proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti la 2/15 decembrie 1917, ca republică autonomă în viitoarea Republică Federativă Democratică Rusă – o alcătuire care, deocamdată, era doar promisă; dar ea nu exista. Fiindcă fostul imperiu era un uriaş cazan în clocot. Haosul încă domina. Puterea sovietică abia se organiza. Dar nu era o unitate de vederi. Chiar în atitudinea faţă de Puterile Centrale: Lenin voia să semneze imediat pacea, dar Troţki se străduia să tergiverseze tratativele; el spera ca revoluţia să se declanşeze în cât mai multe state beligerante, şi mai ales în Germania, şi apoi să se extindă şi în restul lumii. Înşişi autorii revoluţiei aveau o obârşie „internaţionalistă”: din cei 384 de „comisari ai revoluţiei bolşevice” 330 erau evrei, 22 armeni, 15 chinezi, 13 ruşi, 2 negri, 1 georgian, 1 bulgar. Acea proiectată „Uniune federativă” se va forma abia la 30 decembrie 1922, adică peste 5 ani; ea se va completa şi consolida pe măsură ce Armata Roşie lichida centrele de putere ale vechiului regim şi trupele bolşevice avansau şi ocupau teritoriile unor state proclamate şi ele autonome sau independente, iniţial, ca: Ucraina, Bielorusia, Azerbaidjan, Armenia, Gruzia etc.

Ion Inculeţ

Ion Inculeţ

Însă în această primă etapă, aprilie-decembrie 1917, populaţia din Basarabia se individualiza şi afirma ca o republică democratică, îşi făurea şi impunea o structură statală proprie, originală şi de însemnătate vitală: Sfatul Ţării, ca organ legislativ, ca parlament ales în modul cel mai democratic posibil; şi Consiliul de Directori al republicii, având rol de putere executivă, de guvern. Sfatul Ţării, de pildă, era ales prin vot obştesc, proporţional cu numărul populaţiei majoritare şi minoritare, pe principii profund democratice, din reprezentanţi ai tuturor grupurilor politice, naţionale, socio-profesionale, culturale şi confesionale, el cuprindea: 105 români (din care 10 din localităţile transnistriene), 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 găgăuzi, 2 bulgari, 2 germani, 1 polonez, 1 armean, 1 grec. Primul preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales Ion Inculeţ. Printre deputaţii moldoveni mai cunoscuţi menţionăm pe Pan Halipa, Constantin Stere – care o vreme a stat la Bucureşti sub regimul de ocupaţie, apoi a acţionat la Viena şi Berlin în direcţia constituirii acelui „bloc Mitteleuropa” cu România şi Basarabia, împotriva expansiunii ruse spre zona Balcani. La aceeaşi dată, Consiliul Directorilor avea ca preşedinte pe dr. P.H. Erhan şi 8 directori generali – de interne, instrucţie publică (condus de istoricul Şt. N. Ciobanu), finanţe, căi ferate, poştă, telegraf, telefoane, de justiţie şi culte; de industrie, comerţ şi muncă; de afaceri străine (internaţionale – I.E. Pelivan).

Un complex de evenimente, cauze şi împrejurări, locale şi zonale, cu care s-a confruntat Republica Moldovenească Democratică au determinat tânărul stat să se orienteze spre o nouă etapă a evoluţiei.

II. Între 2/15 decembrie 1917 şi 24 ianuarie/4 februarie 1918, Sfatul Ţării a fost silit de împrejurări să acţioneze cu toată prudenţa posibilă şi la 24 ianuarie (stil vechi)/ 4 februarie 1918 să proclame cu o unanimitate de voturi independenţa politică a Republicii Moldoveneşti Democratice. Cu acest prilej, Consiliul Directorilor s-a transformat în Consiliu de Miniştri; ca prim-ministru a fost ales D. Ciugureanu, iar ca preşedinte al Republicii a rămas în continuare Ion Inculeţ.

De ce s-a ajuns la proclamarea independenţei? Acea Uniune a federaţiei ruse nu exista. Elementele rusofone din Basarabia – ruşi, ucraineni, evrei etc., fie militari, fie funcţionari, se pronunţau împotriva autonomiei, sabotau măsurile iniţiate de moldoveni, întreţineau dezordinea şi haosul; soldaţii ruşi întorşi de pe frontul din Moldova acţionau ca nişte cete prădalnice, jefuind depozitele şi magazinele, sfidând noile autorităţi moldovene. Republica nou creată nu dispunea de forţe militare proprii spre a-şi apăra ordinea şi asigura liniştea. Soldaţii moldoveni erau răsfiraţi în diverse unităţi ruse. Când s-au constituit primele comitete şi soviete ale soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni, acestea îşi aveau sediile la Odesa, Ecaterinosslav, Roman, Novo-Gheorghievk şi Iaşi. Ucrainenii emiteau pretenţii încă din iunie 1917, dorind să încorporeze Basarabia la Ucraina. Primii care s-au văzut siliţi să ia atitudine au fost membrii Sovietului de deputaţi ai ofiţerilor şi soldaţilor de la Odesa, care la 26 iulie (st.v.), scriau: „respingem categoric orice posibilitate de anexare a Basarabiei la Ucraina şi orice pretenţie a ucrainenilor o socotim ca o uzurpare. Ruptă din Principatul Moldovei, prin tratatul din 1812 şi în primii ani administrată pe baze de autonomie (vezi Colecţia legilor ruseşti, vol. 35, Statutul formării oblastei basarabene şi consiliul ei suprem), Basarabia, cu autonomie largă internă, poate fi legată pe baze federative cu guvernul central al statului rus, dar nu cu o altă regiune, care intră în compunerea republicii şi orice încercare a Radei Centrale de a anexa Basarabia se refuză în mod categoric de Comitetul Executiv Moldovenesc ca imperialistă, împotriva dreptului de autodeterminare a poporului moldovenesc”. Considerând „actul Radei Ucrainene ca antidemocratic”, ofiţerii şi soldaţii moldoveni de la Odesa cer ca „guvernul temporal al Ucrainei să explice oficial ilegalitatea tendinţelor de acaparare a altor naţionalităţi” şi să recunoască „dreptul la autonomie a naţiei moldoveneşti în hotarele etnice, care se determină prin hotarele geografice a Basarabiei şi părţi din ţinuturile lângă Nistru, din guvernămintele Kerson şi Podolia, locuite în majoritate de moldoveni”. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: