Fotbal

FC Pojorâta a început pregătirile de iarnă

FC Bucovina Pojorâta a început pregătirile de iarnă fără doi dintre jucătorii cu care a terminat turul campionatului pe primul loc în clasamentul Seriei întâi a Ligii a III-a, Ciuciurean şi Balatici. La capitolul veniri figurează un singur nume, cel al lui Daniel Cristescu (27 de ani), care a mai evoluat în trecut pentru formaţiile Ceahlăul Piatra Neamţ, Dunărea Galaţi, Rapid Suceava şi Poiana Câmpina.

„Cristescu a avut o pauză de un tur de campionat, dar este un jucător care a jucat la câteva echipe importante în carieră. O să-l vedem la joc în următoarele partidele amicale. Sper să fie util pe postul de fundaş dreapta sau mijlocaş dreapta”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă. Tehnicianul grupării de la poalele Rarăului a precizat că mai aşteaptă doi jucători noi la antrenamente la începutul săptămânii viitoare.

„S-ar putea să mai vină doi jucători noi lunea viitoare, jucători care să ne ajute cu adevărat în returul campionatului. Vor apărea suspendările şi avem nevoie de dubluri pe toate posturile”, a mai spus Mândrilă.

FC Pojorâta şi-a anulat amicalul de duminică cu Rapid Suceava din cauza stării terenului din Vatra Dornei.

„Sperăm să-l jucăm măcar pe cel de miercuri, dacă nu, rămâne poate să perfectăm spre finalul săptămânii viitoare un joc cu FCM Dorohoi, care este cantonată în zonă. Cert este că în perioada 2-12 februarie ne vom pregăti în regim de semicantonament la Câmpulung”, a precizat Dănuţ Mândrilă.

Sezonul de primăvară al Ligii a III-a debutează pe 7 martie, FC Pojorâta urmând să primească în prima etapă a returului vizita ultimei clasa-te, Ceahlăul II Piatra Neamţ.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI