29 de primării nu au inventariat terenurile pentru finalizarea procesului de restituire

> Prioritate are şi soluţionarea cererilor pentru suprafeţele situate sub luciul de apă din 11 localităţi din judeţ

Din totalul de 114, numai 85 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava au finalizat acţiunea de inventariere a terenurilor, potrivit Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, anunţă prefectul Florin Sinescu, în contextul în care comisiile locale de fond funciar şi-au reluat activitatea.

Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, 26 de primării au documentaţiile depuse la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, fiind în curs de finalizare sau în diverse stadii de verificare şi avizare, iar trei primării, respectiv Adâncata, Hânţeşti şi Vultureşti, înregistrează întârzieri mari în acţiunea de inventariere.

Sinescu face cunoscut că până pe 31 decembrie 2014, 63 unităţi administrativ-teritoriale care au finalizat acţiunea de inventariere a terenurilor primiseră în cont cofinanţarea de 6 lei/ha, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2014, care prevede că suma se acordă pentru sprijinirea unităţilor administrativ-teritoriale în vederea întocmirii situaţiilor prevăzute de Legea nr. 165/2013. Cei 6 lei/ha se calculează pentru toată suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale şi este virată, de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în limita fondurilor disponibile, în conturile primăriilor. Virarea se face în ordinea priorităţilor stabilite de către prefect, la data încheierii acţiunii de inventariere a terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate de pe întreaga unitate administrativ-teritorială, cu condiţia ca documentaţia să fie avizată de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

„Este important de precizat că, în funcţie de finalizarea operaţiunilor de inventariere prevăzute în conţinutul Legii nr. 165/2013 şi a normelor de aplicare a acesteia, se poate relua activitatea comisiei locale de fond funciar” a declarat prefectul.

În judeţ există, în acest moment, 18.139 cereri de restituire nesoluţionate, pentru o suprafaţă de 36.160 ha. Din acestea, 16.692 ha reprezintă teren arabil, iar diferenţa este constituită din fond forestier, urmând a face obiectul analizei comisiilor locale şi comisiei judeţene de fond funciar.

O altă prioritate pentru anul 2015 o reprezintă soluţionarea cererilor pentru suprafeţele situate sub luciul de apă din 11 localităţi din judeţ, adică cele din Fălticeni, Bosanci, Buneşti, Forăşti, Grăniceşti, Horodniceni, Moara, Rădăşeni, Şerbăuţi, Vadu Moldovei şi Vultureşti. Suprafaţa validată aflată sub luciul de apă este de 694,24 ha.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: