Un cercetător pasionat şi cu har, Paul Braşcanu

Ca să nu-ţi pară că „Plutaşii (tăi), năluci pe ape” au trecut neobservaţi pe râurile Dorna şi Bistriţa, iată, îmi ţin cuvântul, trag plutele la mal şi, cât fierbe mămăliga, voi depăna amintiri de neuitat, de pe drumul fără pulbere, privind până la Instanbulul sultanilor, din vârful unui catarg care a fost cândva fala munţilor Moldovei. Aş vrea să ştie şi cititorii cât de mult apreciez cugetul, nevoinţa, lucrarea şi zăbava cu care te-ai aplecat asupra unui subiect despre care, e drept, au scris şi alţi autori, dar care nu au adunat atâta informaţie ştiinţifică, n-au vrut sau n-au ştiut să pună un strop de pasiune şi romantism, ca plutăritul să nu rămână doar o chestiune tehnică. Iată de ce am convingerea că lucrarea „Năluci pe ape, Plutaşii” semnată de Paul Braşcanu, Editura „Stef”, Iaşi, 2014, 296 p., va trezi interesul publicului cititor şi nu va fi o curiozitate aşezată într-un raft de bibliotecă. În alcătuirea acestei lucrări intră un „Argument” al autorului, o „Prezentare” datorată colonelului (r.) Ioan Abutnăriţei, dar şi nişte „Gânduri de recunoştinţă” pe care autorul, modest şi cinstit, le îndreaptă spre cei care l-au ajutat în elaborarea lucrării, între care, o poziţie centrală o ocupă domnul inginer Ovidiu Corduneanu, de loc din Câmpulung Moldovenesc, un împătimit de Bucovina. Partea „grea” a lucrării este structurată în patru capitole de bază – 1. Scurt istoric al plutăritului; 2. Plutăritul în Bukowina; 3. Plutăritul în bazinul Bistriţei şi 4. Drumul lemnului – la care se adaugă, pentru a întregi conţinutul, „Amintiri cu plute şi plutaşi” şi un binevenit „Glosar” cu termeni legaţi de munca la pădure şi plutărit. O amplă bibliografie, şaizeci şi şase de lucrări speciale şi generale, de cercetători români şi străini, la care se adaugă anuare, reviste, documente de arhivă, alte publicaţii şi surse de informare, mărturii ale unor foşti plutaşi, constituie o garanţie a caracterului documentat, ştiinţific al lucrării.

                                coperta-brascanu                                                            coperta-brascanu-(2)

Se poate spune că, atunci când omul preistoric a văzut trunchiuri de arbori duşi de ape, a întrevăzut posibilitatea de a călători şi cunoaşte, legând trunchi lângă trunchi şi formând o plută, primul vehicul spre civilizaţie. Cele mai vechi mărturii despre folosirea plutelor, după cum ne informează autorul cărţii, sunt conţinute în Cartea a treia a Regilor, din care aflăm că înţeleptul rege Solomon, fiul lui David, a folosit lemn de cedru şi chiparos adus cu plutele, pe mare, de la regele Hiram al Tirului, pentru construcţia Templului.

Mărturii despre folosirea plutelor, în vechea Dacie, avem din timpul stăpânirii romane, când plutaşii erau organizaţi în colegii (asociaţii), folosind apele Mureşului şi ale Dunării pentru transportul mărfurilor, dar şi al lemnului.

Folosirea plutelor, ca mijloc de transport, în unele ţări din Europa şi America, este ilustrată de autor prin imagini, fotografii de epocă, picturi, mărci poştale, impresionante fiind imaginile cu transportul lemnelor pe fluviul Mississippi, plutele fiind împinse de vase acţionate de forţa aburului. Numai pentru scurta prezentare istorică a plutăritului, autorul a folosit treizeci şi opt de imagini, cea mai mare parte color, venind în întâmpinarea cititorului prea grăbit din zilele noastre care-şi ia informaţia mai mult din imagini şi mai puţin din cuvinte. Acolo unde plutăritul n-a fost ilustrat prin imagini, s-a făcut apel la vechile documente elaborate în cancelariile domnilor din Ţările Române sau la mărturiile scrise ale călătorilor străini şi la lucrarea cu caracter monografic a lui Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. Astfel, aflăm că lemnul din pădurile Moldovei şi Ţării Româneşti ajungea departe, la Constantinopol, şi, de acolo, în ţările Orientului, ţări lipsite de lemn de construcţie. Mari cantităţi de lemn luau drumul exportului spre Turcia din Bucovina austriacă (1774-1918), căreia autorul îi acordă un spaţiu mai larg, incluzând aici legislaţia silvică din Transilvania, Bucovina şi din toată România.

Autorul, folosind un stil caracterizat prin sobrietate, rigoare, concizie şi precizie, ne oferă posibilitatea să înţelegem că plutăritul, transportul lemnului pe ape, în special pe apele repezi, de munte, făcut de oameni pricepuţi şi îndrăzneţi – plutaşii, este numai o parte din ceea ce numim economia şi industria lemnului. La capătul unui drum lung, de lucrări pregătitoare, făcute tot de oameni pricepuţi şi harnici, lemnul ajungea lângă afluenţii unor râuri mai mari, unde se întocmesc plutele, după o ştiinţă numai de cei învăţaţi ştiută. Suntem purtaţi pe toate pâraiele şi râurile mai mari, din Bucovina, pe Ceremuş, pe Prut, pe Dorna, Coşna, Teşna, pe Bistriţa, pe toate stăvilarele, haituri cum sunt numite în limbajul cunoscătorilor, pe la toate parchetele de exploatare a lemnului şi pe la toate fabricile de cherestea, de la Dorna până la Galaţi. Este de înţeles că atât exploatarea lemnului, cât şi transportul lui cu plutele se desfăşura în baza unei organizări riguroase, cel puţin pentru Bucovina, cuprinsă în regulamente şi legi: Regulamentul silvic din 1782 (Pravila de codru); Orânduiala de pădure pentru Bucovina, 1786; Codul silvic austriac, 1852; Legea pentru Ducatul Bucovinei, despre regularea şi stăvilirea apelor, 1873; Regulamentul de plutărit din Bucovina emis pentru râurile Bistriţa Aurie şi Dorna, inclusiv afluenţii acestora. Dar şi în Moldova şi, apoi, în România, în epoca modernă, au fost elaborate regulamente şi legi care apărau pădurile de o exploatare sălbatică. Autorul dă ca exemplu de exploatare raţională a pădurilor Domeniile Coroanei României, înfiinţate prin Legea din 9 iunie 1884. Se face precizarea că „Domeniile erau ale statului şi nu puteau fi vândute decât prin lege. Administrarea şi uzufructul lor reveneau Coroanei”. Moşiile însumau 129.989 hectare pentru care Coroana nu plătea impozite către stat, numai nişte taxe judeţene şi comunale. Numai la Bicaz, judeţul Neamţ, Coroana avea 13.224 ha de pădure. În acest context, ne punem întrebarea: Ce suprafaţă de pădure i s-a cedat fostului rege Mihai I?

Atât Domeniile Coroanei, cât şi societăţile anonime, dar şi persoanele particulare aveau în proprietate fabrici de cherestea care transformau lemnul pădurilor în diferite sortimente de scânduri, dulapi şi prisme, destinate exportului. Ni se dă de exemplu Societatea anonimă pentru exploatarea de păduri şi ferăstraie cu vapor (Göetz et Comp) care avea, înainte de Primul Război Mondial, o cifră de export de 245.894 mc în ţările Europei, dar şi în Africa de Nord.

În subcapitolele care au ca temă plutăritul şi exploatarea lemnului, autorul foloseşte, la fel ca şi în primul capitol, foarte multe imagini, fotografii, tabele, statistici, hărţi, schiţe, cursuri de apă, păduri, stăvilare, localităţi, construcţii industriale şi sociale, elemente purtătoare de informaţie ştiinţifică. N-au fost ocoliţi nici cei care au scris despre plutaşii de pe Bistriţa (Al. Vlahuţă, A.D. Xenopol, Victor Ţăranu), dar nici plutaşii care mai trăiesc încă, precum şi urmaşii lor. Cei care nu mai sunt pot fi văzuţi ca „năluci pe ape” de turiştii care urcă pe plutele făcute anume pentru ei…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: